Încercuită, în prelungă–alunecare,
tăcut şi calm vânat în rotocoale,
eşarfa ta mă poartă, nebuno, din teluric în celest,
dar paguba e-a ta, să ştii, c-o fac pe loc un palimpsest!
Pe urmă, obosită, reazem tâmpla-mi de pisică
De vaza de-alabastru. Te uită şi te-oftică!
mergem la vânătoare de cuvinte şi la psi©, dordefemeie, ch3815h, carmen pricop, şerpoaicele, almanahe, tineriu, virusache, căţărătoarea, carmen, lolita.
Joramotive de sărit obstacole 
Bravo, Jora, vaza de alabastru e cea mai potrivită alegere!!! Ţine-o tot aşa! 😀
s-o ţină ea, să nu cadă! :))
Ce frumoes e la Jooooooooooooraaaaaaaaaaaaaaaaaa! :))
da, da; s-a ocupat almanahe, nimic de zis!
Da, Almanahe ne-a dat clasa! Cip-cirip! :))
din pix un pisc!una-două, almanahe-n plisc! eu îs mai bună:))
ei, miorlau, esti? :))
voia să zică că-s eu mai bună, da-şi schimbă blana mai greu! :))
Pingback: Psi duzină : amalgam « Tiberiuorasanu's Blog
Pingback: Duzina de cuvinte-Visuri? « Cățărătorii
Pingback: sensibilitate inadecvată pentru verde « Almanahe
tiii, da ce ochi de alabastru ai! 😀
sunt ochii mei de şantaj! :))
cum adică ai tăăăăăăăăi?
daa… şi aici plagiezi, almanahe? de unde să ai tu ochii jorei, mă întreb? 😆
recunosc, plagiez şi mustăţile Jorei dacă vreau, pe principiul că… po(n)t(a)!
bine te-am găsit, jora.
dacă te mîngîi torci? şi dacă torci, sper că e filă nouă, nu un palimpsest. 😛
bine c-ai venit, tineriu cu te mic!
dacă mă mângâi torc, da’ filă nouă să ştii că nu ştiu de unde să întorc.
ba ştii, ba ştii, adică ştiu că nu ştii. 😛
acuma vrei să m-amţeşti şi tu? îţi faci cuvintele eşarfă?
cate vaze-or fi fost dupa aia, vedeti voi doua! 🙂
două, ce, nu le vezi? :))
Pingback: DUZINA DE CUVINTE „ Repetabila povară ” « Dictatura justitiei
Ia, te uită ! Ce repede-ai gătat-o !
Miauuuuuu ! Ce-i sticlesc ochii ! Ca Lordului meu.
păi, aşa-i şantaju’, nu? ca să ţină, trebuie să fie în scurt, şi, mai ales, la obiect fin; am avut de unde să învăţ! doamne, doamne ale pisicilor, ce m-aş face eu fără televizor?
Corect ! Miauuuuuuuuuu !
nu mă oftic, pisică!
mă bucur fiindcă-ţi toarce
tâmpla când în cerneală-ţi pică
vânatul cel de gând, şi prins în somn şi-n pace.
aşa-s felinele, rapace,
şi-apoi pândesc ca să ţâşnească,
să zboare gândul ca o muscă
prin faţa lapt…hopului, cătând nouă muză,
carmen, tu eşti poetesa mea preferată!
am si eu de ieri pisica, sa-mi darame si mie vazele, ce numai voua? acum toarce ca tractorul langa mine si ma maseaza cu labutele :-)… aaaa si e neagra ca smoala…
aaa, ce drăguţţţţţţ! să vă aveţi ca pisica şi omul şi să vă iubiţi muuuult, vă urez! să ştii că nouă ne place foarte mult să masăm, eu nu înţeleg de ce oamenii plătesc atâta pentru un masaj, când dacă şi-ar lua toţi pisicuţe şi pisicuţi s-ar alege GRATIS cu câte cel puţin unul, pe zi…şi pe noapte, câteodată.
Jora, da’ banii pe mâncarea zilnică nu constituie o plată? întreb şi eu…
nu! ăia îi dai pen’ că mă iubeşti! 😉
Pingback: eu vara plagiez… – psi-words
Uite si-una neagra ,den alta galaxie… :))
ce drăguţ e, smolitul! 😛
Un pupic pentru Jora!
lingmâna, zână!
Mai vrei una pui mic?
Ia!
parca am fi eu si cu Alma!
Nu-i asa?
da, da, parcă! dar în scris, cred, că eu ştiu cum cântă almanahe, că mă ascund sub cadă de câte ori o face. :))
ehe, te ascunzi de noi cand cantam! ete, na!
vrei sa cant eu? pun pe goana o ceata de pisici!
:))
Iata ceva!
ei, ce zici! strasnic barbat!
despre mine şi cooper e povestea asta…:)
ooo! ce frumoos!
Poate o să povestesc odată despre peripeţiile lui. I-a dat bătăi de cap almanahăi, bănuiesc eu că de-aia a şi renunţat la el, în favoarea mea, deşi, ştiu eu precis că îl iubea mai mult pe el. Da’ ştii din ce motiv îl iubea mai mult? Că-şi sugea lăbuţa stângă ca să adoarmă, de-adormea şi almanahe foarte repede. Auzi, ce motiv prostesc! Hmmmm….
hmmm!
Si eu il trimiteam pe Contes de Fees sa adoarma copilul si adormea contele! hahahahah!
de la gângurelile copilului? haha… ce conte haios!
El isi propunea sa ii spuna basme, dar nu stiu cum se intampla ca putin dupa expozitiune, aparea ala mic si zicea:
-Gata, tati a adormit!
aşa o adormea almanahe pe bunica ei, când părinţii plecau la nunţi, şi-o delegau pe ea, drept păzitor; însă când se întorceau de la nuntă, pe almanahe o găseau trează şi-o întrebau dacă s-a întâmplat ceva de s-a trezit, şi ea zicea: nu s-a întâmplat nimic, că am adormit-o eu întâi pe bunica, şi după aia nu mi-a mai fost somn şi m-am jucat de-a copilul şi bunica cu ea!(unde rolul copilului era jucat de bunica adormită deja). :))
Ce nostima era copilul Almanahe! copilule! Draga de tine! :))
Un santaj cu cap! Vaza de alabastru e pretioasa si merita o atentie sporita…
Jora, felicitari! 🙂
cu cap de pisică, evident! 🙂
mulţumesc pentru încurajări, Lolita!