Albastră tăcere, de-adânc, ca de mormânt.
Copilul, un strigăt la porţile morţii,
întreabă piatra rece, plângând:
Mamaie, tataie ce-i moartea? Cu zahăr pot s-o hrănesc?
Şi ce e viaţa? Culoare? Creioane s-ascut nu voiesc.
Lângă crucea de piatră, din lacrimi şi suflet curat
doi trandafiri sălbatici, petale şi-au scuturat.
psi, tineriu, carmen pricop, vero, scorpio, lolita, anavero, Carmen, ch3815h, almanahe, vero, dordefemeie.
Reclame
Pingback: Nunta mută « Almanahe
Pingback: Nunta mută. « Tiberiuorasanu's Blog
intrebacioasa pisicoasa! 3815h sunt, iar nu 3515h, bine? senc iu 🙂
întrebăcioasă, aşa e! ştiu că e 3815, din memorie scriu mereu..doar că acum m-am grăbit.
nu-i bai. am amintit doar in ideea in care am vazut ca atunci cand se face trimitere cu link, destinatia de nu-i corecta ori nu ajunge unde trebuie, ori e una cenu s-a avut in vedere initial. mi s-a intamplat cand la o duzina-mi aparuse-n tabelul lui psi 2x http:// si nu ajungeau la mine cititorii.
iooooi, ce pisică profundă te-ai făcut! te văd cam albastru aş zice. 🙂
cînd îşi face blog şi maya? 🙂
tibi, maya are pagina ei pe blogul meu. dar nu ştiu de ce nu vă povestesc despre cât de mult o iubesc eu pe pisicuţa aceasta ce nu mai păstrează niciun semn din teama, din sălbăticia de început. ar trebui să-mi fie ruşine că nu mă mândresc cu ea… 😦
ia să povesteşti!
acuma doarme profund, aşa că răspund eu în locul ei. 🙂
Pingback: Provocarea-Nunta mută « Cățărătorii
Grişka e invidios. El n-a fost niciodată atât de subtil şi de profund – cică din cauza mea, fiindcă nu sunt în stare să-l înţeleg când îmi dictează! 😛
n-are de ce, că „subtila” asta albastră i-am şutit-o almanahăi; fusese un comentariu pe la şerpoaice, la o duzină, inspirat fiind de chihlimbăroase; era un comentariu-poem puţin mai lung, dar mi-am băgat io gheruţele şi l-am scurtat, pe măsura-mi şi l-am făcut al meu…cât despre Grişka, lasă-mi-l mie vreo câteva zile, că-i explic eu ce stăpână minunată are.
Mulţumesc, Jora, eşti tare drăguţă – o să-i dau lui Grişka adresa ta de mail 😀
chiar te rog!
albastra tacere… ce frumos…
🙂 e…
jora a tors multe gânduri din caierul almanahăi, prefăcându-se adormită, nu-i aşa? 🙂
pfff…aşa-i că se vede? torc din caierul ei, ai dreptate, dar să ştii că mă lasă. 🙂
Pingback: Lacătele nu sunt pentru hoţi!!! « CALEIDOSCOP DE HÂRTIE