Smântână

N-am nicio desfrunzire-n plan, nici vreun ecou,

sunt saltimbanc, cadenţa mi-e zglobie,

prin tuburi şi pe ziduri sunt erou,

deşi, în mod ironic, locuiesc într-o cutie.

*

I-adevărat, eu în rostire zic doar miau,

dar ce contează? Mă-nţelege-a mea stăpână!

Cu o lăbuţă pe papirus îi fac semn ce vreau,

Şi ea, pe loc, iridiu cu nervuri, compune o…smântână?

 Duzinari

1. almanahe 2. dor
3. carmen pricop 4. cammely
5. incognito 6. psipsina
7. Scorpio 8. virusverbalis
9. Irealia 10. Vero
11. Dictatura Justitiei


În lumină…

Trec uneori prin mine măgari,
cărând în spate poveri ale nimănui
mergând pe jăratic pentru a alunga dezastrele poate
(precum chinezii),
pentru beneficii comune,
ori poate pentru a-şi exersa propriul control al minţii
ca măgarul lui Buridan,
cine ştie?
Şi trec, se duc, se întorc,
şi-mi adună cuvinte întoarse şi pe-o parte,
şi pe alta, şi mi le trec pe după greabănul lor,
le azvârlă în tină,
şi mi le atâţă să se scuipe-ntre ele,
sau să atârne de primul copac, spânzurate,
iar pe cele care le mai scapă printre urechi, le prind,
şi le izbesc de pereţii cu dulapurile
unde se ascund mâţele, ca să toarcă poeme
Apoi linişte, doar colb maroniu ridicat în urma lor,
în care abia ghicesc dacă-i dimineaţa
sau noaptea în care nu m-am trezit.
Scoală-te, draga mea, scoală-te, îmi zic,
trag de mine în întuneric,
visează mai bine cai, au etichetă
şi sar înalt peste obstacolele din cuvinte,
şi te poartă în lumină,
doar pentru un cub de zahăr
din palmă blândă, de om.

au mai scris azi în lumini: psi©dragoşirealia, almanahevero, scorpio, carmen, dorcristian,  poezeleabisurilekadiatineriucamellyincognito

Felina..r

Când neagră sunt, îţi par hidoasă,

şi de-ţi trec prin faţă, faci trei paşi-napoi

şi-apoi te-nvârţi o dată, prevedere, să nu-ţi meargă rău.

Eu însă, amuzată, cât timp te-nvârţi, ca prostul,

uite-mă!  Ca să nu-ţi pară rău, sunt iar în drumul tău.

*

Dacă sunt albă şi pufoasă,

pe pielea-ţi goală să mă culci ai vrea

şi să mă iei acasă, dar ai grijă!

Crezându-te profesor sau îmblânzitor,

să nu mă faci să vreau să fiu în codul culorilor, alb ţipător.

*

Când agitată sunt, de tu mă vrei statuie,

eu te vreau pânza de pe ea.

Şi să te trag, să mă-nvelesc,

sau să m-ascund sub ea, tertipuri din iubire,

dară fără zgârieturi. Jur că aşa te-aş vrea!

*

Şi-o informaţie mai vreau să-ţi dau,

ca pentru ochi miopi, şi-atât.

Pe urmă poţi să mă comanzi, ca pe-o friptură.

De nu îţi plac, că-s lucitoare precum o armură,

nu-ţi băga colţii,  fii mai bine ascuţit la minte, căci ţi-i rupi în ea!

 

1. almanahe 2. Arcon
3. anacodele 4. carmen pricop
5. Dragos 6. Dictatura justitiei
7. psi© 8. Scorpio
9. dordefemeie 10. Irealia
11. Lolita

Mesagerul h-ăului

Dacă te derutează că nu-ţi trimit emoticoane, ei, bine, află că de fapt o fac!

Şi cum le pun eu puncte, paranteze,  ele, ca invizibile, se-aşază în… neant.

Dar le-am venit de hac, le-nlocuiesc cu h-ăuri plus vocale.

Deci, hehe!… i-o vale cu alunecare în concerte verzi

în care să te pierzi aventuros, agale.

*

Apoi, hihi… i-o doamnă cu paltonu’ gri

şi te-ai putea mira, la cât de roşie e gura sa.

Huhu-i umbrele şi elastic e.

Marchează uşurinţa-n coborâre, dar nu-i prăpastie,

e-un tren, da’ care n-are staţie.

**

Hoho nu-i nici oprire, nici pornire,

ne apărăm şi noi precum putem de năpustire,

iar la hăhă, simfonizarea este dirijată.

E toate uşile prin care ai ieşit,

ferestrele prin care împreună n-am privit vreodată.

***

Hehe…şi iată-ne şi la haha, e cheia şi lăcata!

Hai să ne rătăcim! îţi strigă-mbujorată fata.

Da’ tu n-o crezi, îi zici: Hehe,… huhu!

N-am ce să-ţi dau, tu eşti prea dada, indivizibilă şi consistentă,

iar eu sunt  când (ba)Bi-( ba)Ba-(ba)Bo(u).(1)

****

Te uită cum m-am recompus. Cine sunt eu?

Păi, cin’ să fiu? Nu mai sunt suma câtorva obişnuinţe!

Deşi-ar mai fi câte ceva de spus:  la ş fereastra mi se duce-n jos,

la ţ eu scriu aţâţa, da’ tu vezi atâta.

În rest, toate-s la locul lor…

––––––––––––––-

(1)-bi-ba-bo-păpuşă pe mână

psi©, almanahe(tot eu, dar mai mmm…etafizică), poezeleverodor, scorpioirealiasimonaRcarmendragoşincognito.

Am fost odată prieteni

El e Cooper şi-am fost odată prieteni. Un an. Pe urmă almanahe l-a dat.

Dar anul ăla a fost unul cu peripeţii, pe care o să vi le povestesc poate cândva. Mai întâi, m-a găsit pe mine ieri, 2 septembrie, dar acum cinci ani. Eu aveam cam o lună, şi nu ştiu câte stele, că nu-mi amintesc. Dar îmi amintesc că era noapte, era frig, şi că m-au orbit farurile unei maşini şi-am sărit cât colo. Colo era almanahe, se întorcea acasă din oraş.

Almanahe, cu părul ei lung, câr(câr…hihi, aşa miaun eu, câr, câr)lionţat şi roşcat, din care mi-am făcut culcuş imediat.  Nu ştiu ce-şi aminteşte ea, dar cred că i-a plăcut că simţea cald. Cred că s-a şi speriat un pic, dar fiindcă eram un ghemotoc de blană albă superb, a hotărât să mă lase-n păru’ ei. Până la magazin, că acolo voia să mă dea jos şi de-acolo norocu’ meu…

Numai că odată ajunse la magazin nu s-a întâmplat asta,  şi fiindcă Dumnezeul pisicilor există, eu aşa cred, dar şi pentru că din magazin a ieşit un amic de-al ei, el i-a zis că-i stă bine păru’ (cu mine-n el), şi ştiţi cum îs femeile, le zici că le stă bine păru’…Ea atunci, m-a pus frumos în braţele amicului ei, i-a zis, aşteaptă-mă(sau mie?) şi a intrat în magazin, mi-a luat ceva de mâncare şi, ce credeţi,că gata, ne-am împrietenit? Nu!

Nu era hotărâtă deloc să mă ia, aşa că a mai zăbovit cu mine-n păr la scara blocului, a sunat o prietenă, prietena a coborât, m-a scos frumos din păru’ almanahăi şi i-a zis:

-Ştiu de ce m-ai chemat, vrei să-ţi duc pisica sus!

Şi  dusă am fost. Almanahe avea încă ceva nelămureli, dar şi-a zis că putea să mă scoată afară în frig, de unde venisem, oricând, aşa că a acceptat să mă păstreze. Pentru o seară.

Şi cum mă găsise de ziua tatălui ei, şi-a zis că poate e un semn. Şi m-a mai păstrat o seară. Şi încă una…Pe urmă am capătat şi-un nume, Roza, da’ nu mă prindea, apoi l-a anagramat şi-a ieşit Zora. Şi cum Zora se-auzea mai mult Jora, Jora a şi rămas. Plus că Jora e un fel de gheorghe rusesc, şi cum pe taică-său îl cheamă Gheorghe…iaca şi semnu’, înţelelgeţi?

Apoi s-a făcut 8 septembrie. Şi-a sunat-o un prieten, cu care almanahe a fost odată prietenă. Şi i l-a adus pe Cooper. Cadou.

N-o chema Maria pe almanahe, da’ pe maică-sa da, aşa că alt semn, altă pisică. L-a luat şi pe el pentru o zi…El venise deja cu numele din Dosarele X. Ce-i drept, era un ciudat, fiindcă îşi sugea lăbuţa stângă ca să adoarmă, îţi aducea pachetele de ţigări( numai Kent lung necartonat) goale şi răsucite, dacă i le aruncai, precum un căţel, în gură.

Pe scurt, am trăit împreună doar 1 an , timp în care eu am căzut o singură dată de la etajul 5, iar el de două ori.

Ştiu că l-a iubit mai mult pe el, căci am văzut-o cât a suferit când a dispărut Cooper 3 zile, prima dată când a căzut. Dar că nu m-a dat pe mine, şi l-a dat pe el, rămâne o enigmă.

Nici măcar nu era acasă când l-a luat (tot prietenul cu care a fost odată prietenă almanahe; el l-a adus, el să-l şi ea, mi s-a părut firesc).

Când s-a întors n-a scos un cuvânt almanahe, n-a vărsat o lacrimă, şi eu, uite, de-aia eu nu-i înţeleg pe oamenii ăştia. Mă rog, nu l-a dat afară-n frig, ba, dimpotrivă, Cooper a fost adoptat. Aşa cel puţin i s-a spus, că se bucură de-o curte cu verdeaţă, unde zburdă ca nebunul.

Sper că e adevărat.

Pentru mine acel moment a fost o cumpănă…Nici măcar nu vreau să ştiu de ce m-a ales pe mine!

Dar, eu una(bucată pisică almanahească), voi vedea totdeauna o sfidare în simplul fapt că o valiză se închide…şi că oamenii le tot cară.

Dacă mi-e dor de el?…Uneori. Când almanahe îl strigă pe Cooper invizibilul, ca să mă necăjească…ori, cine ştie, poate fiindcă îi e dor de el. Am observat că acum, când o face pe tastelografa mea, i-a picurat din ochi nişte apă sărată pe blăniţa mea. Sau poate doar mi s-a părut…

Pe aceeaşi temă găsiţi pisiluneli şi la alţi purtători prin cuvânt psi©joradordefemeieVeroScorpioSome Wordscarmen pricopcammelyvirusache,carmentineriudragoşanacondeleaburi de cafea.

Dvere, zavese şi văluri de tâmplă(I)

Acum şi aici, toate femeile au doar un singur picior, denumit piciorul de egalitate, ca să nu-şi mai desfacă picioarele timide, căindu-se_în 2012 păcatul încă era perpetuu, şi ele au vrut să se călugărească toate, mai ales că solistul Iris părăsise, încă în floarea vârstei, Irisul _toate acelaşi tipar, cum spuneam, fără femei-şnur, fără contorsioniste, doar muze rubiconde, picturi renascentiste-ntr-un picior, fără diete, fără mere pădureţe, pâinea e obligatorie, fiecare cetăţean al sferei are o moară-n apartament, una pentru făină, alta pentru mălai, pentru vrăbiile care visează. Alte vrăbii nici nu mai sunt, specia e pe cale de dispariţie, dar rezistă încă cele visătoare, nu se ştie de ce.

Bărbaţii au tot două picioare, care descriu un cerc în jurul vestelor_soţiile nu se mai numesc neveste, iar soţiile sunt oţii_dar nu le foloseşte la nimic acest fapt, deoarece,  de unul din picioarele bărbatului repartizat este ataşat un magnet puternic, câmpul desfăşurării activităţii caZnice este, aşadar, limitat, şi pentru unul şi pentru celălalt.

Violul e doar un subiect fantezist pentru cei câţiva scriitori lăsaţi în viaţă ( în anii din urmă violul se vindea foarte bine ) doar fiindcă pot scrie discursuri pentru conducătorii sferei. Atât despre scriitori, deocamdată.

Piciorul femeii e mai mereu pus în prag şi e de fier. Tesla încă e măsura pentru a da, bărbaţii sunt magnetici.

Sigur, trebuie precizat că singur n-a fost scos din dicţionare, deşi nu mai e nimeni singur_acum numărul femeilor este perfect egal cu cel al bărbaţilor_s-a folosit formula “-n”,  mai puţin costisitoare_chetluielile cu întreţinerea sferei sunt minimale_astfel  singur acum e sigur.

Căderea în melancolie e doar o tulburare temporară, prin contaminare cu fluturii, florile, frunzele, cerul, norii, anotimpurile din sertare. Mai exact, fluturii din insectare, florile şi frunzele din ierbare, cerul gurii, norii de praf şi anotimpurile lui Vivaldi. Nu ştiu cine a fost Vivaldi, dar istoricii în materie muzicală spun că şi le-a luat la împărţirea pământului. Alţii au fost mai deştepţi, şi şi-au împărţit apele, munţii şi cerurile, şi le-au făcut corp-oraţii, după metoda Shakespeare, alţii au rămas pe margine, cu mâna la tâmplă, fără nimic, deci cu un ceva, pe care îl  numesc ei teluric.

Teluricii au dvere, zavese şi văluri de tâmplă.

Dicţionar:
Solist= 1.Locuitor al sferei; 2.Cântăreţ de sol.

îi invit pe

1. psi© 2. jora
3. dordefemeie 4. Dragos
5. Verovers 6. Vero
7. tibi 8. cammely
9. Scorpio 10. Dictatura justitiei
11. Some Words 12. virusverbalis
13. carmen pricop 14. Irealia

şi nu numai, să însăileze(dacă doresc, fireşte) adăugiri în text, acolo unde sunt lăsate voit spaţii invizibile(dar asta nu înseamnă că nu sunt) de completare.

Poate că tonul cu care mă adresez e un pic mai rece, dar e o atitudine în ton cu vremea de-afară. Staţi liniştiţi, eu tot Jora rămân_ deşi, ceva interferenţe cu almanahe rămân şi ele, căci altfel nu se poate_ însă mai puţin pisicoasă. Promit să-mi revin, jur pe coada mea!