Dependenţă fellinică(SuperBBlog, proba a IV-a, de rol…ă)

Sunt dependentă de brânză bună în burduf de câine.  De mână largă.  De oase şi muşchi întru mângâiere, vânând desigur, cu care îţi construieşti o lume posibilă.  Mă uit la ea, la lumea asta filmică, ca la ochii din cap. Uită-te şi tu ca pisica la şoarec, ca curca în lemne ori ca viţelu’ mi-a zis în dimineaţa asta o amică, felină şi ea. Şi are dreptate! Lumea trebuie privită şi de sus, şi de jos, şi de la stânga, şi de la dreapta. Dar şi chiorâş!

De fapt, ia să vă zic încă un secret. Eu sunt mai mult fellinică, decât felină. Dacă ar fi să mai cred în ceva, aş crede într-un dumnezeu al filmelor. Al filmelor alb-negru ale minţii.  Din cauza cărora „ni se pot umfla venele şi să scuipăm sânge”. Din cauza cărora doamnele au bun gust şi se îmbracă frumos nu neapărat pentru sine, ci pentru expunere ori servicii sexuale. Când, de fapt, nu te caută nimeni la chiloţel, ci sub el. Nici măcar domnii!

Ei, uite, eu sunt dependentă de filmele astea. De filmul stăpânei mele, a cărei prelungire fellinică sunt.  De filmele ei sexi, de filmele ei porno, de comediile şi dramele ei, aşa că dacă vă ştiţi slabi de înger,  nu citiţi mai departe, pentru că aţi putea muri. De râs. Fiindcă eu, fellinica Jora  şi Alma Nahe, formăm un fel de cuplu, precum Gelsomina şi Zampano!  De plâns. „Nu se zice cuşcă, se zice puşcă, ignorantule!” , vă mai amintiţi „La strada”? Un film interzis la vremea lui.

Mie îmi plac finalurile dulci-amărui.

Dar „Azi cad în cafea doar triburi de sunete în vulva metaforei, tremurând în şir incolor„.  Sunt un soi de scrisoare neexpediată, închisă şi scrisă cu instinct ancestral. Nu ştiu de ce mă împuţinez cu discreţie pe hârtie, întru doimea divină (Domnul care fecundează, Doamna care zămisleşte) crezând că mă înmulţesc, în loc să mă înmulţesc în afara blogului. Şi n-o fac, crezând că mă împuţinez, culmea!

Dacă încerc să fac asta – să mă înmulţesc, adică – (re) iese ca şi cum (m-)aş recomanda ca pe un film pe care nu l-am văzut, dar vi-l povestesc şi vă îmbii să m-ascultaţi, chiar dacă habar n-am despre ce vorbesc. Tentaţiile să minţi în viaţa asta a noastră mare sau mică, după caz, sunt irezistibile. Fară niciun „i” în paranteză, ca-n filmul Tentaţii (I)rezistibile.  E singura comparaţie pe caare-o pot face. Şi singura trimitere, fiindcă e un film pe care nu-l cunosc, nu-mi aparţine mie, ci RoImage-ului.  Ştiu doar că se vorbeşte în el despre dependenţa de sex şi încercarea de a aplica un tratament acestei dependenţe.

Un subiect fierbinte, aş zice, căci, cum să vindeci, ce de la Eva şi Adam încoace nu s-a vindecat?  Până şi când muşcăm cu poftă dintr-un măr, implicăm valenţele sexuale.  Sau o banană, după caz! Nu mai poţi vorbi de şarpe, că te gândeşti, nu la găunoşenia din noi, ci la prelungirea inutilă – care este restul corpului nostru – a  jucăuşei încolăciri şi treziri, pe care o posedă adamii, întru căutarea văgăunei perfecte.

Nu mă citiţi, vă rog, ca pe ora de spart ploi! Nu mă citiţi nici ca în „spune-mi ce gând îţi trebuie”, fiindcă îmi place să culegeţi singuri ce-am semănat. De multe ori, cei ce citesc, se caută doar pe ei, şi dacă se găsesc, atunci, cel mai probabil, îşi răspund, comentând, lor înşişi. 

Astăzi iar micşorez.

Nu pentru a lua ochii, ci pentru a-i reda. Nu pentru a vă scoate ochii, ci pentru a-i repune în plutirea lor liberă. Căutaţi-vă singuri! La căutări, la găsiri, la dependenţe…La rezistenţa întru credinţe proprii. La propriile voastre filme.

Eu nu sunt altceva decât prelungirea fellinică a Alma Nahe-ului. Şi să nu vă aşteptaţi la altceva, decât la pisiceli dintr-astea serioase. Eu mi-am scos animalul din mine aşa. Voi?

Film de pisică  pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

Anunțuri

22 de gânduri despre „Dependenţă fellinică(SuperBBlog, proba a IV-a, de rol…ă)

  1. Pingback: Scară pentru doi | Alma Nahe

  2. mă, da ştiu că nu te muşcă modestia de coadă! auzi la ea, fellinică!
    pisicăăă, poate nu ştii, dar muza la care te închini îi de multă vreme dusă. de tot. acum se poartă american style şi dependenţele îs de altă mătură… ptiu… natură am vrut să zic. 😀

    • Poate că sub ele se ascunde totuși un dram de stil. Sub mături. Până să-mi aștern gândurile și aici, nu am fost atentă la Gaga. Ea e exemplul exploatării de orice natură la care suntem supuși. Nu știu dacă ea își aparține, nu știu dacă măcar există, dar cine se joacă cu imaginea ei așa își râde de orbirea noastră. Videocliplul pe care l-am pus, spune tot. Mai mult decât a zis Jora, în fellinarul sub care ne jucăm noi acum cu șoriceii glumei.

      • Sunt modestă, nu modistă. Atât cât mă încape tivul. Ori căptușeala. Aud că delaco vrea să dea brânză câștigătorului, cam câte kilograme o avea dânsul, greutatea lui în brânză. Or să aleagă unul slab. Eu și cu almanahe cântărim prea mult. Și-apoi ce să faci cu-atâta brânză?

  3. Ceva ce nu s-a vindecat de la Adam si Eva… Ai observat, Jora, cat de parsivi sunt oamenii? Cei mai multi isi neaga aceasta dependenta, de teama ca nu da bine. Nu s-ar purta niciodata asa cum o faceti voi, pisicile, care va lasati in voia simturilor, fara rusine, fara complexe. 🙂

    • Sper să nu crezi că-s o neruşinată că nu ţi-am răspuns până acum, dar nu ştiu cum de mi-a scăpat comentariul. În rest, las pe aici să-mi scape orice, cu neruşinare, cum bine ai observat. 😉

  4. De fapt, acum mi-am dat seama că dacă filmul e despre dependența de sex și respectiv aflarea unui tratament la ea, atunci cu siguranță trebuie să fie o mare prostie. Însăși conceptul scris cursiv (italic) denotă o gravă neînțelegere a subiectului sexualității. Sau, după caz, un titlu de genul celor din presa scrisă, făcut pentru rating.

    Tentații (i)rezistibile, pe bune, ce poate fi mai lame? Traducere și adaptare, desigur. Lui Thanks for sharing – poate i-aș da o șansă. 🙂

    • Puteai să pui acest comentariu şi dincolo, nu mă afectează. Şi nici pe ei, cred! Nota am luat-o deja, e jumătatea întregului şi rotundului o sută, iar contestaţia, căci am făcut contestaţie, nu cred că se va rezolva, fiindcă ar însemna să admită că n-a citit cu atenţie. 😉
      Şi, iaca, mi-e lene să-mi iau blana de pisică, comentez cu mine. 😛

    • Păi aici mi-am dat seama de revelația de mai sus, ca să zic așa. 🙂 Că ai scris tu ceva cu tentații și tratament, și Adam și Eva. 😛

      Pe blog la tine am dat like, acolo comentariile trag conținutul blogului în jos. 🙂

      • Te contrazic! Uneori se iscă un adevărat cenaclu în comentarii.
        Singurul comentariu care m-ar trage în jos e cel îngroşat de mine deja, acum, după aflarea notei. Dar nu-i bai, nu mă face pe mine o….o ce? C-am uitat?! 😛
        O notă, hai, fie! 😆

sari cu un răspuns!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s