Hei! Hei, hei, hei…adică un fel de bonjour! Azi nu o să pălăvrăgesc în pisiceasca mea prea mult, ci stau doar cât să(-și) revină Alma din regatul ei. Ținut, mă rog!
Eu am ținut ambalajele și ea a scris rețetele, pe care vi le împărtășesc cu drag eu acum.
Pentru Sen(d)vișul Văduvei s-au folosit 3 măsline, fără sâmburi, dar cu un alt sâmbure, cel al înțelepciunii, dar și pentru sâmburele de adevăr al conpoziției Erikăi, pe care a ținut Alma să-l respecte cât mai mult(uneori cât i-a încăput). Primul strat, cremă pufoasă de brânză natur, două felii de cașcaval de senviș(fără „d”)afumat, membrană de cabanos(câțiva centimetri) și pătrujel congelat( câteva flori).
Sen(d)vișul Orfanului: 6 măsline, cremă de brânză pufoasă cu verdeață, ceva (pe lângă telefon) cașcaval de senviș(fără „d”).
Sen(d)vișul Străinului: brânză pufoasă Natur, o măslină, câțiva centimetri de ardei capia roșu, jumătate de felie de cașcaval afumat feliat.
Poză: 
Și așa, pe final, ca să nu ziceți că a secat mâța, vă servesc un poem-senviș:
O doamnă fără soț.
Impară? A, ba nu,
abia ce și-a-ngropat al ei bărbat,
scoasă din puful vieții,
albă e ca brânza,
s-a notat!
Deci, văduvă!
Păcii cu sinele
i-a aruncat ram de măslin
și-acuma seamănă c-un arlechin.
Ce chin!
Ce pătrun…jel!
De-aici plecăm la el,
Orfanul!
Un pas,
doi pași…
Pe ața roșie a soartei
își vede înainte de-al său păs.
Nu voi să-i tulbur eu elanul,
dar legănat nu va fi niciodat’,
cum mama sa odat’ îl alinta:
Ardei, Ardei! așa-l striga.
Dar îl chema Andrei.
Străinului i-a mai rămas o firimitură,
un cur de mâță ( scuzați! )
și un telefon.
Să-mi dea…
un număr.
De îndată-l voi suna!
Dacă nu ați înțeles nimic, mergeți la Alma Nahe. Dacă nu ați înțeles chiar tot acolo, reveniți aici!
Încă o poză din bucătăria(sufletului) Almanahe:
Eu nu sunt fanbrânză, eu, Jora adicătelea, dar Alma e!
Pisica, dar chiar ca stapana ta, da, e fanbranza! Si mai e si fanarta. 🙂
Stăpână-mea?! E și fan desen…viș! 😉
Eu am citit „fanariotă”.
Hei, hei Jora. Oare în poză păzeşti măslinele? Mâţele mele aşa ar face. Şi mi-ar lăsa mie brânza. Echitabil, nu?
Și ei îi plac! Abia am putut să fac sendvișurile de ea. Răspund eu când ea doarme, că îi respect orele de somn. Ea pe-ale mele….nu prea. 🙂
Voiai sa furi maslinutele, Jora?
Nu! Cartonul îl ocheam. 😉
Pisică, eu m-am retras aci, în bucătăria ta. Poate-poate primesc ceva. Uite, pentru asta o laud pe stăpână-ta că e tare iscusită. A dichisit sendvișurile cu atenție, văd că și tu ai participat, ce făceai acolo pe pervaz e că le verificai, așa-i?
Mă uit acu la poză și pare că nu fac nimic. Ei, bine, chiar nu făceam mai nimic. Afară păsărelele ciripeau…am crezut că le pune acolo pentru păsăruici. Bucuria mea!
Eu,eu, sunt fanbrânză și fanalmanahe!
Și fan Jora să nu fii, așa! Că așa îmi vine mie rându’, care mă sare…