Marfa…

Hei! Hei, hei, hei…adică un fel de bonjour! Azi nu o să pălăvrăgesc în pisiceasca mea prea mult, ci stau doar cât să(-și) revină Alma din regatul ei. Ținut, mă rog!

Eu am ținut ambalajele și ea a scris rețetele, pe care vi le împărtășesc cu drag eu acum.

Pentru Sen(d)vișul Văduvei s-au folosit 3 măsline, fără sâmburi, dar cu un alt sâmbure, cel al înțelepciunii, dar și pentru sâmburele de adevăr al conpoziției Erikăi, pe care a ținut Alma să-l respecte cât mai mult(uneori cât i-a încăput). Primul strat, cremă pufoasă de brânză natur, două felii de cașcaval de senviș(fără „d”)afumat, membrană de cabanos(câțiva centimetri) și pătrujel congelat( câteva flori).

Sen(d)vișul Orfanului: 6 măsline, cremă de brânză pufoasă cu verdeață, ceva (pe lângă telefon) cașcaval de senviș(fără „d”).

Sen(d)vișul Străinului: brânză pufoasă Natur, o măslină, câțiva centimetri de ardei capia roșu, jumătate de felie de cașcaval afumat feliat.

Poză: image

Și așa, pe final, ca să nu ziceți că a secat mâța, vă servesc un poem-senviș:

O doamnă fără soț.
Impară? A, ba nu,
abia ce și-a-ngropat al ei bărbat,
scoasă din puful vieții,
albă e ca brânza,
s-a notat!
Deci, văduvă!
Păcii cu sinele
i-a aruncat ram de măslin
și-acuma seamănă c-un arlechin.
Ce chin!
Ce pătrun…jel!

De-aici plecăm la el,
Orfanul!
Un pas,
doi pași…
Pe ața roșie a soartei
își vede înainte de-al său păs.
Nu voi să-i tulbur eu elanul,
dar legănat nu va fi niciodat’,
cum mama sa odat’ îl alinta:
Ardei, Ardei! așa-l striga.
Dar îl chema Andrei.

Străinului i-a mai rămas o firimitură,
un cur de mâță ( scuzați! )
și un telefon.
Să-mi dea…
un număr.
De îndată-l voi suna!

Dacă nu ați înțeles nimic, mergeți la Alma Nahe. Dacă nu ați înțeles chiar tot acolo, reveniți aici!

Încă o poză din bucătăria(sufletului) Almanahe:
image
Eu nu sunt  fanbrânză, eu, Jora adicătelea, dar Alma e!

Abțibilduri

image

Am recurs la un tertip, ca să-mi potolesc tentația de vânătoreasă. Nu de tot! Câte-un mesaj genetic acolo, tot îmi mai dă ghes, ceva noduri tot mi se pun în gât când aud vreun fâlfâit de aripi, dar știu că nu e decât vântul. Păsăruicile au plecat spre alte crengi, din țările calde. Mi se mai zburlește un picuț părul când aud vreo surată de-a mea cum miorlăie în desiș. Al nopții sau al lumii de-afară. Mustățile mele arată și ele ca niște asimptote.
Ce vedeți în spatele meu, creionat, nu e visul meu, e doar o altă amăgire de-a Almei – în afară de discul meu preferat, muzical, pe care mi-l pune ca să adorm – dar eu știu că sunt doar niște abțibilduri.
Știu ce gândiți! Că n-am zis încă care-i tertipul la care am recurs. Păi ce, ați mai văzut pisică să-și pună secretele pe tavă? Poate și-un lampadar alături, să vă lumineze…hehe, n-o să vedeți!
Ar fi precum o sentință în…alb( am zis alb, că e de sezon), la care mi-aș da acordul, fără să gândesc. Ori, oi fi eu pisică, dar am gânduri de om, cu tot cu amestecul lui sălciu, salin, de sensibilitate pe muchia dorinței.
Însă tot am vânat ceva astăzi. O poveste cumva tristă. Nu prin deznodământ, fiindcă deocamdată nu are un sfârșit. Un copil într-o burtă. O viitoare mămică. Fericită, cred! Doar că tăticul lipsește acum din tabloul de familie. De comun acord. Sau mă rog, din dezacord față de nepotriviri în unele aspecte. Mie nu mi-a picat bine povestea. Poate fiindcă respectivul tătic mi-e foarte apropiat, și i-am înțeles motivele. Până la momentul ăsta chiar nu mă interesau subiectele astea, fiindcă prea puțin mă privește cum pun gheara alte feline pe motanii lor. Dar na, când subiectele îți respiră în ceafă, se schimbă și percepția, nu? Dar cum el mi-a zis că n-o judecă, n-o s-o fac nici eu…am scos doar un picuț năsucul la vânătoare, că mi-era dor.
Uneori îmi doresc să fiu în pielea voastră. Dar de cele mai multe ori, nu! Îmi convine blana mea pufoasă, de norvegiană de pădure și uneori, și concluziile de sub ea.
image

Mi-am zis să folosesc și eu cuvintele duzinei de cuvinte, mai ales că e ultima pe anul ăsta și oricum, cam lăsasem în părăsire locul ăsta superb de joacă. Pe ceilalți duzinari îi găsim, ca de obicei, la psi.

Colindând lumea într-un hi…brid (SuperBBlog, etapa a XIII-a, de rubik)

Ştiu! Eu cer(n) bine! Însă e musai să-ţi trebuiască cu adevărat ceea ce ceri, iar gramajul să fie cel potrivit! Ori, aici greşesc, ca tot omul(că pisicile sunt mai şmechere!): ori cer(n) un gram în minus, ori unul în plus. Ştiu şi de ce, dar ăsta e preţul  incorect al unui vis, necântărirea lui.  Şi cum poţi redescoperi lumea altfel, dacă nu dintr-un hibridYaris Hibrid, Auris Hibrid, Auris Touring Sports Hibrid, Prius. De fapt, zic Toyota, nu mă mai încurc în cozi de virgule. Toyota! Toyota! Sună ca un strigăt de luptă…

Eu am un geam,  un fel de parbriz! Şi de-acolo redescopăr lumea. Pare că sunt dincolo, afară, aşa-i?  Dar e o călătorie de interior, caut literele care-mi nasc o altă lume dincolo de reflecţie. Sunt o pisică? Reuşesc să fiu una? Hehe….cred că două. Cred că pot de pe pervazul ăsta să fiu două, dar nu vreau. Unii ar zice că mă încăpăţânez. Eu aş zice că de fapt îmi place să-mpart lumile şi să-mi dea exact! Exact pe măsură.

Toyota_hybrid

Alma  vede peste tot numai baloane de săpun…Nu eu i le sparg, aşa să ştiţi! Ghearele mele ştiu să-şi păstreze puful ăla de rasă. Ea nu ştie să fie pisică, de aceea nu e sută la sută. Nu-i plac procentele, deşi depinde de ele.  Se amestecă în multime pentru freamătul ei, eu o ştiu!  Îi ştiu toate feţele! Sunt pe culori! Picioarele? I le ştiu şi pe acelea, de câte ori nu i le-am lins! Umflate de la atâtea drumuri posibile într-un cub.  Rezolvări? Păi, te poţi familiariza cu notaţiile lumii ăsteia şi apostroafele lor, ale notaţiilor. Dar un cub odată rezolvat e doar un cub cu feţe colorate frumos şi atât. Un puzzle 3D, devenit tablou de bord nefuncţional, fiindcă-i de-a gata şi  nu-ţi mai serveşte niciunei provocări!

Sper să se vadă strălucirea? Nu! Cine să aprindă becul? Oamenii sunt economi! Sunt economi până şi cu propria lor lumină…Darămite cu a altuia! A mea e în această maşină!  De scris…descris! De Infuzie cu un vis! Călătoresc însutit, fără să caut valori…Ce cuvânt! Val…ori…ori ce? Ori mal! Stau acolo, pe mal, aşteptând fluxul, refluxul…Călătoria mea e prin ape-ape. M-am obişnuit deja cu sudorile de om. O mâţă nu transpiră, ştiţi! Dar eu nu sunt o mâţă! Sunt un hibrid între om şi pisică, în jocul acesta pătrat, în paşi! Eu îl rezolv în 7 paşi! Şi de-asta sunt un hibrid fericit într-o călătorie hibrid, într-o lume hibrid, paralelă.  Eu ştiu câte feţe are un cub. Ştiu şi câte feţe are o pisică! Câte urechi, atâtea auzuri, câţi ochi, atâtea văzuri, câte guri, atâtea spusuri. Dar un om, câte feţe o avea? Şi-n câte culori s-o scalda pentru un vis? Şi-n câte ape?…

1. De  rubik, pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

2. Fotocredit: de-aici.

Echitaţie în aburi de lapte (SuperBBlog, proba a V-a, de lapte)

Mda….haiku pisica!

Mândruţa descuie.
aprinsă e toată. Dar…
nimeni la poartă.

Astăzi, eu Jora, n-am prea multe cuvinte! Dar am câteva imagini și dacă oi mai scăpa și câte-un cuvânt, câștigul vostru, na! Gânduri, în miez de lapte.

20131012-071908.jpg

Eh, omul,  pielea-i toată, de ar lepăda-o, ar cădea din ea numai cuvinte…

20131012-071946.jpg20131012-071921.jpg20131012-072010.jpg

20131012-072031.jpg20131012-072054.jpg20131012-072158.jpg20131012-072205.jpg

20131012-072113.jpg20131012-072123.jpg20131012-072136.jpg

Povestea e! Numai că trebuie căutată. În brânză, da! Eu sunt fan! Fan brânză, fan miez!  Azi a scăpat – de privitul aiurea pe ferestră – aşa, născând o altă lume, eu-ul. Şi, mai ales, Alma Nahe.

20131012-072214.jpg

Miez de lapte pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

Pentru a vizualiza pozele, click aici. Pentru a comenta, întoarce-te la Alma Nahe!   😉

Livada de vişini sau scene într-un moment stins, congelate rapid în ferestre(SuperBBlog, proba a II-a, de fum)

Cuvintele sunt pretexte, într-adevăr, dar pentru gând în suită, capăt de gând născând alt gând şi cuvinte terţă.

Femeia e legată de timp. Când a depăşit timpul de expunere, locuitorii planetei i-au zis… Băbăciune, na!

Ce Gheorghe mi-eşti, Joro! Că doar n-oi fi Alma Nahe, să mă spurci la…la…

Mai bine dau din casă!
N-am marmură-n casă! Da’ am parchet şi câteva carpeţele cu care-mi iau zborul; asta când nu dorm (pe cuier, mai nou, somnul de dimineaţă).  Mă agăţ, cum s-ar zice…
Dorm lângă Alma Nahe de obicei. Am o casă în casă( a se interpreta ca teatru în teatru) , o cutie cu două ieşiri rabatante, pe care v-am prezentat-o deja.
Pe una din ele scrie Jora, dar eu intru întotdeauna pe uşa din spate. Nu v-am prezentat decât faţa, acum îmi dau seama!
N-am mâini, am lăbuţe, da’ almanahe nu face diferenţa, zice că-i ofer mângâieri de om. Oferte!

N-am  !(Era să-l micşorez până nu se mai vedea! Că dacă nu-l am, nu-l am! În fine, pot juca teatru un pic!)
Metamorfoză fără poză, sunt părul ei (îi plac perele). Pică, pară mălăiaţă!

De-aceea uneori mă muşcă.
De pulpă.
Da’ de ce m-o fi apucat mustul dezvăluirilor?!
Când mă pierd în visul altuia, nu mă pierd de tot. Ca dintr-un dezechilibru al jocului, gândesc în locul personajelor principale, pe motiv imaginar că mă simt plasată voit, ori ca o umbră (oarecare) în lac, ori, Fix(un câine prieten), roata de la bicicletă (sper să n-o iau la vale; ori-ori-urile sună a accident, nehotărâre ş.a.m.d.; am pus nume roţii? mmm) Oricum, niciun fir de poezie, în acest sine, de moment. Doar ceva trecător, aşa, absurd, ca-n Maşinăria Cehov, că-n Pescăruşul, trecătorul era grăbit, dar mai important. Avea o gară! Şi-un tren, de prins! Deprins, oricum, cu trenurile pierdute! Ca gândurile originale, care  se duc să facă surf în placenta cuvântului.

Cuvânt înainte (pe care nu mi-l iau înapoi): Almanahe n-are decât o replică în această maşinaţiune, restul îl atârnăm de Trecător, pe principiul că oricum toate trec – prin storcătoare de fructe – deşi atârnă!
Până când storcatoare presare la rece ?(aici jocul poate deveni interactiv)

ALMANAHE: O vreme tac!(Tace, o vreme Tace!!! -era o didascalie, în original)…(încă tac)…(ar putea să tacă şi câteva luni bune! Aşa am construi şi scena, mai a-cătării, mai a-găsirii) Cine vorbeşte? Eşti un pescăruş? (Nu, nu e asta! N-am vreme de monologul tău, Nina!) Nina? Este şi ea pe-aici? (nu, nu este, a fugit să se facă autistă; personajul almanahe pare absurd; are ceva de zis, dar scutură un vişin; pe fundal sonor, desigur, latră Maddox, dar noi nu-l mai auzim; l-am introdus de umplutură)
Fac asta pentru că mă fascinează viul ? Cine-mi eşti? (câinele lui Vişniec e mort în timp ce almanahe îşi dă replica peste cap; cu voce de captare)

TRECĂTORUL: (se preface că vorbeşte, dar de fapt ascultă) Niet, nu-şi fuge el sieşi!(scrutează monologul, fiindcă l-ar fi mimat oricum; apoi dispare; putem să dăm vina pe întâmplare? O dăm, dar ce primim înapoi?)

Almanahe, fentatând, zâmbeşte; fiindcă, crede ea, din doi ochi, amândoi îşi pierd echilibrul zmeunind împreună.

1. Acest amestec a fost stors pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

2. Dacă mă întrebaţi dacă am băut, vă zic clar, am!

3. Dacă mă întrebaţi şi ce, vă zic! Suc! Dimineaţă! Stors din ce-aveam prin frigider .
Nu vă arăt ce-aveam, că-s lemn! Dar vă pot desena! În lemn! Ştiţi ce? Mai bine  iau de la Irina.

4. Mirări: „Lasă un comentariu”…adică să-l las aici sau acolo unde era?

5. Notă: Jora (în limba rusă) înseamnă Gheorghe.

Felina..r

Când neagră sunt, îţi par hidoasă,

şi de-ţi trec prin faţă, faci trei paşi-napoi

şi-apoi te-nvârţi o dată, prevedere, să nu-ţi meargă rău.

Eu însă, amuzată, cât timp te-nvârţi, ca prostul,

uite-mă!  Ca să nu-ţi pară rău, sunt iar în drumul tău.

*

Dacă sunt albă şi pufoasă,

pe pielea-ţi goală să mă culci ai vrea

şi să mă iei acasă, dar ai grijă!

Crezându-te profesor sau îmblânzitor,

să nu mă faci să vreau să fiu în codul culorilor, alb ţipător.

*

Când agitată sunt, de tu mă vrei statuie,

eu te vreau pânza de pe ea.

Şi să te trag, să mă-nvelesc,

sau să m-ascund sub ea, tertipuri din iubire,

dară fără zgârieturi. Jur că aşa te-aş vrea!

*

Şi-o informaţie mai vreau să-ţi dau,

ca pentru ochi miopi, şi-atât.

Pe urmă poţi să mă comanzi, ca pe-o friptură.

De nu îţi plac, că-s lucitoare precum o armură,

nu-ţi băga colţii,  fii mai bine ascuţit la minte, căci ţi-i rupi în ea!

 

1. almanahe 2. Arcon
3. anacodele 4. carmen pricop
5. Dragos 6. Dictatura justitiei
7. psi© 8. Scorpio
9. dordefemeie 10. Irealia
11. Lolita

Am fost odată prieteni

El e Cooper şi-am fost odată prieteni. Un an. Pe urmă almanahe l-a dat.

Dar anul ăla a fost unul cu peripeţii, pe care o să vi le povestesc poate cândva. Mai întâi, m-a găsit pe mine ieri, 2 septembrie, dar acum cinci ani. Eu aveam cam o lună, şi nu ştiu câte stele, că nu-mi amintesc. Dar îmi amintesc că era noapte, era frig, şi că m-au orbit farurile unei maşini şi-am sărit cât colo. Colo era almanahe, se întorcea acasă din oraş.

Almanahe, cu părul ei lung, câr(câr…hihi, aşa miaun eu, câr, câr)lionţat şi roşcat, din care mi-am făcut culcuş imediat.  Nu ştiu ce-şi aminteşte ea, dar cred că i-a plăcut că simţea cald. Cred că s-a şi speriat un pic, dar fiindcă eram un ghemotoc de blană albă superb, a hotărât să mă lase-n păru’ ei. Până la magazin, că acolo voia să mă dea jos şi de-acolo norocu’ meu…

Numai că odată ajunse la magazin nu s-a întâmplat asta,  şi fiindcă Dumnezeul pisicilor există, eu aşa cred, dar şi pentru că din magazin a ieşit un amic de-al ei, el i-a zis că-i stă bine păru’ (cu mine-n el), şi ştiţi cum îs femeile, le zici că le stă bine păru’…Ea atunci, m-a pus frumos în braţele amicului ei, i-a zis, aşteaptă-mă(sau mie?) şi a intrat în magazin, mi-a luat ceva de mâncare şi, ce credeţi,că gata, ne-am împrietenit? Nu!

Nu era hotărâtă deloc să mă ia, aşa că a mai zăbovit cu mine-n păr la scara blocului, a sunat o prietenă, prietena a coborât, m-a scos frumos din păru’ almanahăi şi i-a zis:

-Ştiu de ce m-ai chemat, vrei să-ţi duc pisica sus!

Şi  dusă am fost. Almanahe avea încă ceva nelămureli, dar şi-a zis că putea să mă scoată afară în frig, de unde venisem, oricând, aşa că a acceptat să mă păstreze. Pentru o seară.

Şi cum mă găsise de ziua tatălui ei, şi-a zis că poate e un semn. Şi m-a mai păstrat o seară. Şi încă una…Pe urmă am capătat şi-un nume, Roza, da’ nu mă prindea, apoi l-a anagramat şi-a ieşit Zora. Şi cum Zora se-auzea mai mult Jora, Jora a şi rămas. Plus că Jora e un fel de gheorghe rusesc, şi cum pe taică-său îl cheamă Gheorghe…iaca şi semnu’, înţelelgeţi?

Apoi s-a făcut 8 septembrie. Şi-a sunat-o un prieten, cu care almanahe a fost odată prietenă. Şi i l-a adus pe Cooper. Cadou.

N-o chema Maria pe almanahe, da’ pe maică-sa da, aşa că alt semn, altă pisică. L-a luat şi pe el pentru o zi…El venise deja cu numele din Dosarele X. Ce-i drept, era un ciudat, fiindcă îşi sugea lăbuţa stângă ca să adoarmă, îţi aducea pachetele de ţigări( numai Kent lung necartonat) goale şi răsucite, dacă i le aruncai, precum un căţel, în gură.

Pe scurt, am trăit împreună doar 1 an , timp în care eu am căzut o singură dată de la etajul 5, iar el de două ori.

Ştiu că l-a iubit mai mult pe el, căci am văzut-o cât a suferit când a dispărut Cooper 3 zile, prima dată când a căzut. Dar că nu m-a dat pe mine, şi l-a dat pe el, rămâne o enigmă.

Nici măcar nu era acasă când l-a luat (tot prietenul cu care a fost odată prietenă almanahe; el l-a adus, el să-l şi ea, mi s-a părut firesc).

Când s-a întors n-a scos un cuvânt almanahe, n-a vărsat o lacrimă, şi eu, uite, de-aia eu nu-i înţeleg pe oamenii ăştia. Mă rog, nu l-a dat afară-n frig, ba, dimpotrivă, Cooper a fost adoptat. Aşa cel puţin i s-a spus, că se bucură de-o curte cu verdeaţă, unde zburdă ca nebunul.

Sper că e adevărat.

Pentru mine acel moment a fost o cumpănă…Nici măcar nu vreau să ştiu de ce m-a ales pe mine!

Dar, eu una(bucată pisică almanahească), voi vedea totdeauna o sfidare în simplul fapt că o valiză se închide…şi că oamenii le tot cară.

Dacă mi-e dor de el?…Uneori. Când almanahe îl strigă pe Cooper invizibilul, ca să mă necăjească…ori, cine ştie, poate fiindcă îi e dor de el. Am observat că acum, când o face pe tastelografa mea, i-a picurat din ochi nişte apă sărată pe blăniţa mea. Sau poate doar mi s-a părut…

Pe aceeaşi temă găsiţi pisiluneli şi la alţi purtători prin cuvânt psi©joradordefemeieVeroScorpioSome Wordscarmen pricopcammelyvirusache,carmentineriudragoşanacondeleaburi de cafea.

Portretistul

Renunţare totală când acră, când dulce, viaţa lui toată era un coş imens de nuiele în care lâncezeau pânze rulate sul, colecţie de momente intime izolate.

Nu admira în oameni decât compoziţia, pe unii îi creionase tâmp, o simplă linie, pe alţii, translucizi, suprafaţă netedă, făpturi zămislite din miez de idee, siluete decupate din memorie, în decoruri cu murmur interior, când în armonie sobră, când în luminoasă duioşie.

Interesul pentru ei stătea în dimensiunea pânzei, vibrând în aşteptarea poeziei.

Capul său, cu fruntea năduşind abundent, devenise un malaxor ce convertea falsitatea şi teatralul într-un monstru plăcut vederii.

Pătrundere imginativă, ascultând când de întuneric, când de lumină, sufletul îi era când harpă, când evantai. Năzuinţa lui era să spună câte un singur lucru, pe rând, iar rezultatul să fie unul fără interpretări alambicate.

Jargonizaîntr-un nicăieri al tutror lumilor adunate într-un singur loc, când văzut pe dinafară, când de dinăutru şi oricât de vast era spaţiul de inspiraţie, când isprăvea ce avea de spus, pe pânza multicoloră se întâlnea tot cu sine însuşi, cu visele lui, ţesute din stofa vieţii.

Amestecând toate trupurile într-unul singur, sfârtecat de dureri, vlăguit de nesomn se pregătea să-i dea posterităţii încă un tablou.

Dar mâineun mâine încă vacant, asistenţa va impune universul său particular.

Sau nu.

“Ce mârşăvie”,  gândea el, în timp ce îndepărta un fir de păr de pe obrazul ultimei sale creaţii, “sunt nevoit să trăiesc într-o lume în care mâine, o mână de oameni care n-au pictat niciodată nimic, vor decide dacă sunt valoros sau nu.”

O ultimă tuşă şi o rază de soare, jucăuşă, i se aşeză pe piept, apoi pe chip. Tabloul era gata. Se întinse pe salteaua îmbibată de vopsele, invadat de un puternic sentiment între şira spinării şi genunchi privind înspre şevalet, el, omul, lucrare finită în contact cu infinitul. Apoi adormi.

duzinari: psi©tineriubond, vero, almanahe,  tibicarmen pricopscorpio, carmen irealiadorvirusachedrugwash.

La mulţi ani, Maya!

(sforăit pe 3 voci)

Unul dintre adormiţi se trezeşte.

Jora: Da’ ce lung somn am dormiiiiit! Acum la drum! Da’ încotro? Pe aici, pe dincolo? Nici nu văd prea bine. Şi miroase a…

Grişka(trezit şi el):… Praf! Miroşi a praf! Unde ai stat?

Maya(trezită, la rându-i):Ei, a ales locul, să vezi ce de-a întâmplări urmează!

Grişka:  O să şi auzi!

Jora: Deci, nu dormeaţi?

Maya şi Grişka:  Nu! Jucam teatru!

Jora: Nu, nu, nu! Refuz! Sunt numai eu! Eu singură!  Nu vă văd! … Nu mai văd de foarte multă vreme decât adormiţi.

Maya: Păi, atunci mă culc, ca să vezi mai bine. Pot aştepta aşa până la anul!

Grişka: Păi, da, o putem face cu toţi, doar fiecare are ţarcul lui.

Jora: Eu nu!

Maya: Eu nu, ce?

Jora: Eu nu pot aştepta până la anul.

Grişka: Să aştepţi ce?

Jora:  Orice!

Maya: Aveţi un cuţit?

Grişka: Pooooftim?

…………………………………………………………………………………….

Jora: Eu nu puteam adormi. Voiam să merg să caut. Să mă duc? Să nu mă duc? Aşa-mi ziceam. Uite că am ajuns.

Grişka: Ce aproape-s toate, aici…

Maya: Şi? Îţi merge bine? Joci?

Jora: Sincer? Habar n-am!

(râd toţi)

Provocare!

Maya şi Grişka, vă provoc să începem nişte aventuri împreună! Avem un început şi-un sfârşit(hihi, ca bipezii, cum îi numeşte Grişka). Replicile pot apărea oricând, nu e nicio grabă. Cum ne vine o idee, o aşternem ca şi comentariu. Dacă şi alcineva doreşte să contribuie, e bine venit. Titlul piesei de teatru rezultate îl vom stabili la final.

Gata cu seriozitatea, la joacă, pisici!

Sticlărie

Cuvânt, înşiră-te pe fire,

şi pune-te răspuns în inimi

sau atârnă-te pe gâturi de egrete, lungi

ca ei, îndrăgostiţii veşnici

să-şi mute noaptea rece numa’n  răsărit,

şi-apoi, în ape-adânci

corăbii de plecare să-şi înece,

şi naufragiaţi acolo , în trecut,

doar prin acelaşi arzător sărut

să-şi potolească sete de nemaivăzut!

bineînţeles că almanahe m-a lăsat baltă, c-a avut nişte musafiri, aşa că apar şi eu la spartul (!) târgului; nici nu ştiu dacă să mai merg în vizită la psi©dordefemeietineriuşerpoaicelescorpio, carmen pricop I, carmenvirusacheirealiaverocarmen pricop II, altcersenindrugwash, cammely, la ora asta…

Sper că se vede-n poze cât îs de supărată!