Ars de noapte parșivă

ars seminţe
de floare
floarea soarelui
văzut un film artistic
color
ars râs
ars plâns
ars un sentiment puternic
ars una televizorului
ars două palme
hârști-hârști
aprins
am prins
oricum
pe scurt
un el
moare
ucis de el-altul
el-altul voia să-l jefuiască pe el-celălalt
el-celălalt l-a părăsit pe o insulă pustie
pe el-simplu
el e lovit la cap
de el-celălalt
când l-a-mpins
moarte sigură
după un an
el apare fantomă
el-celălalt nu se sperie
nu-l iubea
îl crezuse mort
se înşelase
îl înşelase și pe el sora lui
ars unii pe alţii

el sfârșește ucis de el-altul
crezând că e el-celălalt
confuzie
el-celălalt îi dăduse geaca pentru că ploua afară

the end

ars o ţigară
de după
ars un biliard online
pe un site
ars virgule pentru estetică
ars somn
uşor

Romanță advertorialistului mut

image

De am murit, aici zac îngropat. Semnez (clasic) în piatră: un advertorialist sărac.
Azi nu mai sunt, nici mâine! Niciodat’!

Glumesc! Nu închei socoteala de pe-acum, mai am ceva ca să îți zic, nu-mi sta în drum, pe urmă pun fermoar. Însă acum citesc(și nu te speria) cu glas, cât pot de tare acest ferpar!

De datorii eu am scăpat! Nu că-s bogat-acum, dar nu știu cum să-ți spun, am prins murind, un mare-mare tun!

Hai, vin’ la moartea,
vino ca să-ți spun!
De vii acum, primești și ceva bun.

Decât să mori de plâns și să fii deprimat c-am răposat, mai bine cască ochii, nu-i da peste cap, că-ți spun acu’, de-a fir a păr, norocu’ chior ce mi s-a-ntâmplat.

Nu, nu s-a ușurat un porumbel sau altă zburătoare ce-a picat din cer!

Întins în pat, cu fața-n sus, am închis ochii, mi-am dat duhu-am horcăit…da’ uite că m-opresc, căci nu te vreau ascultător prea chinuit și sar (un acrobat, un salt mortal) la ce-i esențial: eu morții (mele, tale) îi ridic azi piedestal.

În timp ce răposam definitiv, m-am înțeles cu sfântu’ Petru să devin activ promoarte (și vreau să fii atent, că-i crucial): azi morții, pe piatra-mi funerară, am să-i scriu, cu mare patos, ADVERTORIAL. De pe tabletă, că și-aici ești mort fără canal(sau să-i zic punte?) de comunicare.

Și mă aștept ca muritori de rând, acuma vii, în rând, la rând, curând pe link să intre și să stea, pe veșnicie, link dofallow.

Organizez și un concurs, să moară calu’!

Eu am testat produsu’ nu vă mint, și iaca, nu mă-ntind…la vorbă, (de)poziția e-a mea (și nici subtil nu v-o pasez, v-o zic direct, a la per tu, ca să muriți, așa):

Hai, vin’ la moartea!
Hai, fie și a ta!

Lua-te-ar noartea! Lua-te-ar să te ia!
image

Articolul participă la concursul “Discurs funebru”, organizat de Cudi & Ketherius.

Dacă intrați la Cudi, dar și la Ketherius, o să dați și peste alți morți!

CREDIT AVBS pentru MARŞ „LA MUNCĂ”

j1

A…fară plouă!

V…isez!

B…ani!

S…oare! 😉

Că visez soare, e de înţeles: dorm mai bine! Da’, la o adică, oricum îmi place să dorm, indiferent de vreme. Mă bag sub blăniţă (alta decât a mea, eco, de pe canapea) şi nici nu ştii că sunt pe-acolo. Bine, asta când nu alerg prin somn după vreo tentaţie zburătoare, că în rest nu am voie să vânez nimic în casă. Şi asta de când am împrăştiat (prin casă) numai pene (nu vă spun ale cui, că deveniţi miloşi), de a crezut stăpână-mea că mi-au(miau! 😉 ) dansat indienii prin casă în lipsa ei. E şi normal să danseze cineva în lipsa ta! În lipsa pisicii, dansează şoarecii. În lipsa omului, să danseze indienii, eu sunt pentru!

Mă mai scoate Almanaha şi în aer liber, la ţară, da’ doar aeru’ e liber;  că stă cu ochii pe mine, ca pe butelie, să nu deranjez vreo posesoare de pene. Nu avem butelie, da’ dacă am avea…da’ hai că schimb vorba şi, de fapt, aş vrea să schimb aeru’ vreo câteva zile, da’ Alma zice că rămânem acasă anu’ ăsta, că eu nu produc nimic, că doar consum şi zău, eu aş produce ceva-ceva, dacă ar scoate ăştia joburi pentru pisici. Pentru pisici PISICI! Măcar ca degustător de „crănţănele” ori „papa umed” , da’ ţi-ai găsit. Nu există niciun antreprenor atât de inteligent încât să-şi folosească pisicile. Ale lui sau ale altora.

j3

Să muncească pisica, dom’le, să nu mai auzim atâtea reproşuri! 

Vreau să muncesc, vreau să muncesc, vreau să muncesc! Da’ degeaba vreau eu. Că, dacă aş avea de unde să iau ceva bani, aş organiza un marş al pisicilor(hmm…marş-ul nu era pentru câini?) care vor să muncească. Da’ de unde bani? De-asta şi delirez…avbs…avbs…avbs…

Unele pisici miorlăie când nu le convine câte ceva. Ei bine,  eu avîbîsez! Cu î din i, da! Ar merita o căutare pe Google, ca să văd în ce stadiu depresiv îs.

M-aş împrumuta! Da’ oricum, ce credit ar avea o pisică? De credit bancar nici nu poate fi vorba.  Ei, na-ţi-o frântă, că de la soare, iaca ce salt, acum visez la bani! Împrumutaţi! Ăăăăă…Adică, nu de la soare, de la nor! Parcă s-a mai oprit şi ploaia un picuţ, nu?  Da’ nu mă mai uit pe geam, mă uit la Almanaha, că iar mă trage în poză. Nu ştiu ce tot face cu atâtea poze, ar trebui să-i cer câte un bănuţ pentru fiecare privire sau poziţie interesantă pe care-o afişez când are ea chef să-şi etaleze „calităţile” de fotograf.  Măcar de ar primi ea bani pentru asta, nu like-uri! C-aş avea eu grijă să-i amintesc de la cine au venit banii. Da’, ţi-ai găsit!

j4

Ia, gata cu pozatu’! Gata şi cu ploaia, gata şi cu vorbele! Gata şi cu gata, că nu e gata nimic! M-am felinit pe-aici, da’ o soluţie să nu-mi mai spună Alma că-s doar o consumatoare găsim azi?

Fie-vă (milă nu!)…atenţia îndreptată înspre propunerea mea. Caut un, atenţie,  CREDIT pentru MARŞ LA MUNCĂ!

Şi cică pisicile duc o viaţă tihnită! Vorba vine, „o viaţă”, că-s 9,  ştie toată lumea. Voi, oamenii, vă frământaţi o viaţă să faceţi (rost de) bani, ca să vă îndepliniţi visele(mese, scaune etc), noi NOUĂ! Da’ voi puteţi să luaţi un credit, noi nu! Ba, mai mult, o puteţi face cu un telefon deştept(pun imediat şi o poză, două, ca sa înţelegeţi despre ce vorbesc).  Cauţi, spre exemplu,  Aplicaţia AVBS CREDIT(aplicaţia este disponibilă numai pe smartphone-urile Android sau iOS; aceasta îţi permite să aplici pentru un credit direct de pe telefonul mobil; descarci aplicaţia GRATUIT, introduci codul unic 0001 şi aplici pentru creditul mult dorit) şi gata! Abia acum e gata!

image image

În poză e deşteptul stăpânei! Cu aplicaţia pe prima pagină! Aţi ghicit, eu mi-am băgat coada! Poate dă de ea şi cine ştie? Nu de coadă, de aplicație! Că dacă nu un marş,  atunci măcar o vacanţă! Sau alt vis de-al ei! Da’ mie mi-e cam teamă de visele ei!

Da’ mai întâi, ştiţi ce? Verific eu aplicaţia, că doar nu ştie telefonu’ (oricât de deştept ar fi!) că eu îs pisică. Ia să vedem,j5.

Ups! Cred că şi-au dat seama că îs pisică! Încearcă cineva şi-mi zice şi mie dacă la el/ea a mers aplicaţia? Alina, la tine merge? Că stau ca pe ghimpi şi simt cum mi se năruie visu’… şi delirez deja cu mult mai complex: avbs credit, avbs credit, avbs credit….Numa’ (să) fiţi oameni! 😉

A da arama pe faţă (SuperBBlog, proba a VIII-a, de bronz)

Nu ştiu cum sunt alte pisici, dar eu sunt altă pisică! Oricum, toate seduc şi se duc! Eu una, mă întorc. Că am la ce.

Nu! Nu mă întoarce din drum vreun parfum.  De fapt, ca să fiu sinceră, el mă face să plec. Acum plec! Dar numai la proba asta, unde sunt praf! Si nici comica nu sunt decat cand ma invart in jurul cozii.

Plec eu, dar, doamnelor şi doamnelor(numai doamne!), vine altă pisică. De fapt, o psipsină(dând click pe psipsină veţi afla despre corsicanul contemporan cu Aime Guerlain, Ernest Daltroff -magicianul casei Caron- sau Ernest Beaux -creatorul lui Chanel 5.). Imediat după poză.(recomand s-o priviti câteva minute şi bine, e pe fond albastru! Între timp o servesc cu o măslină, un sâmbure, un mit

parfum de sedus pisica sau seducţie în tomuri gri

mă trezesc dimineaţa într-un nor de parfum roz. de fapt miroase a deodorant împrăştiat cu generozitate de o mână nevăzută, una care îmi face mie în ciudă, furându-mi somnul.
— am să te seduc, mâţ pervazier ce eşti!
—  cine, tuu?..
— flaconul roz îmi aminteşte de vânzătoarea aceea impresionant de tânără şi impecabil machiată  care se năpustise asupra mea dornică să-şi etaleze marfa. pe timp de criză seducem orice client, chiar şi low cost!
am privit-o oblic, pisiceşte, la pândă:
-— do this, girl, do this!
— acest parfum…
— este dulce! uită-te fată la culoare… etilvanilina urlă în el! ceva cu miros de cauciuc nu aveţi?
fata clipeşte. clipesc şi eu amintindu-mi că mandarinii îşi construiau templele din lemn de santal şi că moscul nu e trandafir de persia, ci o biată glandă sexuală a unui amărât de cerb, o substanţă care în stare naturală miroase ca naiba ori ca testosteronul, cum zic unii. dar de ce îl puneau arabii în zidurile moscheelor nu ştiu. veste bună: e interzis azi, aşa că folosim chimia. moscuri macrociclice pe care mai bine de jumătate dintre oameni nu le pot simţi. bine că noi, pisicile…
— să trecem atunci la coty…
— ooo, pauvre francois cum ai spart tu de ciudă flaconul acela, cam cum a făcut şi bietul grenouille împins de suskind către perfecţiune. dar ştiai oare că imperiul tău de corsican se va stinge? o, nu, la rose jacqueminot nu e aici… dar să revenim, zic, să revenim la roz… să ne seducem!
— … conţine ambră gri!
— să conţină! au interzis-o și pe asta, că bietul cașalot se săturase să tot vomite! puțin respect pentru lumea asta, vă rog! ne-am săturat să înghițim totul, pe nemestecate…
— și mai conține frezia și note de mandarină!
— văd! văd bietele mandarine strivite fără de milă, ați fi putut face un suc din ele! și bietele mele frezii atinse de ger. acelea pe care aș fi vrut să le dau mamei în martie, dar babele încă nu-și lepădaseră hainele lui mărțișor. flori de lux într-o vreme în care garoafa era singura, unica, perfecta, dar fără miros. regulamentară și roșie. foc fără căldură.
și atunci, în clipa aceea roz din vis, căci vis era, îmi pare că fata are chip de turtă dulce. sau nu! de iepuraș. un iepuraș roz cu papion, închis într-un flacon de sticlă. evident, ca orice pisică, nu m-am putut abține. nu, nu e curiozitate ci instinct de vânător.
a fost de-ajuns o lăbuță, o gheruță bine înfiptă pentru ca visul să se spargă. și m-am trezit. clipesc în dimineața de aramă dată pe față în vreme ce un nor roz mi se risipește în jur. nelămurită încă de aburul acela cu miros de deodorant prea mult împrăștiat, mă gândesc dacă aș fi putut fi sedusă…. en rose?
jamais!
să căutăm mai bine un attar ori un oud purtat de ape… azi mi-e dor de labdanum, de frunze strivite sub ploaia toamnei și de cedru.

De  bronz, pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

PS: Alma Nahe e tot în boală. Hapciu!  După ce-a citit ce-a scris musafira, e şi mai în boală! Mi-a zis că ea crede în seducţie, în roz şi că psi poate să facă recenzii de parfum la ea acasă sau în revistele pe unde mai scrie ea despre parfum, dar aici suntem într-un concurs şi doar lăudăm! Punct!

Of, ce încurcătură! Cine m-a pus? Cine m-a pus?! Cine-ar fi crezut că psi o să-şi dea arama pe faţă.

Dependenţă fellinică(SuperBBlog, proba a IV-a, de rol…ă)

Sunt dependentă de brânză bună în burduf de câine.  De mână largă.  De oase şi muşchi întru mângâiere, vânând desigur, cu care îţi construieşti o lume posibilă.  Mă uit la ea, la lumea asta filmică, ca la ochii din cap. Uită-te şi tu ca pisica la şoarec, ca curca în lemne ori ca viţelu’ mi-a zis în dimineaţa asta o amică, felină şi ea. Şi are dreptate! Lumea trebuie privită şi de sus, şi de jos, şi de la stânga, şi de la dreapta. Dar şi chiorâş!

De fapt, ia să vă zic încă un secret. Eu sunt mai mult fellinică, decât felină. Dacă ar fi să mai cred în ceva, aş crede într-un dumnezeu al filmelor. Al filmelor alb-negru ale minţii.  Din cauza cărora „ni se pot umfla venele şi să scuipăm sânge”. Din cauza cărora doamnele au bun gust şi se îmbracă frumos nu neapărat pentru sine, ci pentru expunere ori servicii sexuale. Când, de fapt, nu te caută nimeni la chiloţel, ci sub el. Nici măcar domnii!

Ei, uite, eu sunt dependentă de filmele astea. De filmul stăpânei mele, a cărei prelungire fellinică sunt.  De filmele ei sexi, de filmele ei porno, de comediile şi dramele ei, aşa că dacă vă ştiţi slabi de înger,  nu citiţi mai departe, pentru că aţi putea muri. De râs. Fiindcă eu, fellinica Jora  şi Alma Nahe, formăm un fel de cuplu, precum Gelsomina şi Zampano!  De plâns. „Nu se zice cuşcă, se zice puşcă, ignorantule!” , vă mai amintiţi „La strada”? Un film interzis la vremea lui.

Mie îmi plac finalurile dulci-amărui.

Dar „Azi cad în cafea doar triburi de sunete în vulva metaforei, tremurând în şir incolor„.  Sunt un soi de scrisoare neexpediată, închisă şi scrisă cu instinct ancestral. Nu ştiu de ce mă împuţinez cu discreţie pe hârtie, întru doimea divină (Domnul care fecundează, Doamna care zămisleşte) crezând că mă înmulţesc, în loc să mă înmulţesc în afara blogului. Şi n-o fac, crezând că mă împuţinez, culmea!

Dacă încerc să fac asta – să mă înmulţesc, adică – (re) iese ca şi cum (m-)aş recomanda ca pe un film pe care nu l-am văzut, dar vi-l povestesc şi vă îmbii să m-ascultaţi, chiar dacă habar n-am despre ce vorbesc. Tentaţiile să minţi în viaţa asta a noastră mare sau mică, după caz, sunt irezistibile. Fară niciun „i” în paranteză, ca-n filmul Tentaţii (I)rezistibile.  E singura comparaţie pe caare-o pot face. Şi singura trimitere, fiindcă e un film pe care nu-l cunosc, nu-mi aparţine mie, ci RoImage-ului.  Ştiu doar că se vorbeşte în el despre dependenţa de sex şi încercarea de a aplica un tratament acestei dependenţe.

Un subiect fierbinte, aş zice, căci, cum să vindeci, ce de la Eva şi Adam încoace nu s-a vindecat?  Până şi când muşcăm cu poftă dintr-un măr, implicăm valenţele sexuale.  Sau o banană, după caz! Nu mai poţi vorbi de şarpe, că te gândeşti, nu la găunoşenia din noi, ci la prelungirea inutilă – care este restul corpului nostru – a  jucăuşei încolăciri şi treziri, pe care o posedă adamii, întru căutarea văgăunei perfecte.

Nu mă citiţi, vă rog, ca pe ora de spart ploi! Nu mă citiţi nici ca în „spune-mi ce gând îţi trebuie”, fiindcă îmi place să culegeţi singuri ce-am semănat. De multe ori, cei ce citesc, se caută doar pe ei, şi dacă se găsesc, atunci, cel mai probabil, îşi răspund, comentând, lor înşişi. 

Astăzi iar micşorez.

Nu pentru a lua ochii, ci pentru a-i reda. Nu pentru a vă scoate ochii, ci pentru a-i repune în plutirea lor liberă. Căutaţi-vă singuri! La căutări, la găsiri, la dependenţe…La rezistenţa întru credinţe proprii. La propriile voastre filme.

Eu nu sunt altceva decât prelungirea fellinică a Alma Nahe-ului. Şi să nu vă aşteptaţi la altceva, decât la pisiceli dintr-astea serioase. Eu mi-am scos animalul din mine aşa. Voi?

Film de pisică  pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

O apă de ploaie şi-o poveste ca o umbrelă(SuperBBlog, proba a III-a, de apă)

Arăt de parcă mi s-a terminat şamponu’, nu? Ei, bine, nu! Acolo-i capul, aici e coada.  Stăpân’mea s-a spălat, s-a pieptănat  şi-a făcut tratamentul anticădere şi apoi, ţârc(nu mă pricep să reproduc sunetele aparatului foto şi să le convertesc în litere).  O poză. De fapt, nu numai una. Şi-a făcut cam câte fire de păr îmi cad mie într-o lună.  Dar e firesc să-mi schimb blana, după anotimp. Eu sunt norvegiană de pădure şi şi-aşa, deşi am părul ăsta superb, tot nu-mi ţine de cald. Sau loc de iubire…tot mângâiată îmi place, tot răsfăţată.

Alma nu e aşa!  Ei îi place gerul. Nu se omoară după veri, dar o omoară iernile. Nu cu frigul lor, nici cu oamenii lor de zăpadă. Ci cu aşteptările…De la Moş Crăciun până la Baba Oarba!

Proba asta de SuperBBlog(cu dublub) îmi aminteşte de Cupăr. De fapt, Cooper! Da’ aşa-l striga Alma „Cupăr cu păr”. Şi când sunt nostalgică, nu pot face reclamă la nimic.

Şi în plus, azi-noapte a fost cutremur.  Mi se zburleşte părul numai când mă gândesc. N-am simţit că vine. Nostalgia aşa te ia şi ea! Păi, să nu-ţi cadă părul!?

Şi, mă rog, de ce naiba pisicilor, îşi fac reclamă oamenii la obiecte. De ce nu îşi fac reclamă la oameni? La omu’ care are obiectele. La omu’ care-i vinde obiectu’ , la omu’ care-l face, care-l drege ş.a.m.d. ?

Domnilor, nu ne mai faceţi reclamă la formă,

făceţi-ne la conţinut!

Ori găsiţi un spirit care să ne facă mai atenţi unii la alţii.

Faceţi-mi reclamă mie,

lui şi celor ca noi!

Sensul e dat de unghi(i)

dar trebuie privit în triunghi…

Păi, na! Să nu te-apuce poezia?!

Fără ea, nici Farmec, nici altceva! Bine, acuma n-o să dau în patima Almei. Deşi, şi ea e un picuţ plouată. Şi nici în altcineva…V-am zis că sunt nostalgică şi se şi vede.  Aveam de gând să vă coafez,  să vă spăl, să vă usuc, să vă zic câte ceva pentru fiecare fir de păr de-al vostru, dar m-am răzgândit. De când cu SuperBBlog nu mai dorm bine şi nici mult.  Uite, căutaţi în părul vostru  şi după aia căutaţi singuri în cutiuţa de farmece şi vedeţi ce vi se potriveşte firului de păr. Ca să nu vă înfioare decât de plăcere.

Celorlalţi sponsori le-am micşorat imaginea(poza!), sponsorului ăstuia nu-i micşorez nimic.

Să vă fie părul sănătos! Şi să vă fie de folos link-urile, sponsorule!

Farmec de pisică  pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

În fiecare întuneric, un adevăr luminos.
În fiecare lumină, un adevăr întune*cat.

Editare târzie:

Pe adresa redacţiei am primit urmă de Maya. Ia un pupic, Maya! Şi mai ia şi un miaulţumesc, cum ar zice amicul Grişka.

Ce bine! Că mie mi s-a terminat şamponu’ şi n-am dat dovadă!

Te plac aşa cum eşti

Te plac aşa cum eşti e-o apă
în care torni culoare,
câte-un pic,
dar trebuie s-o faci încet
şi cu talent,
ca să n-o tulburi,
căci nu-i de-ajuns să fii desenator vestit.
Şi-ntr-un final
îţi iese,
răsturnată,
imaginea a ceea ce doar tu ai semănat,
ai cules,
ai conturat.
Te plac aşa cum eşti e-o poartă verde,
o rază ce-o usucă,
un scârţâit,
o mângâiere,
o şlefuire,
un contrast,
ca moarte şi-nviere.
Aşa ne e şi viaţa,
drum pe ape,
drum cu porţi,
pe unele le vrem aşa,
cu-ncuietoare veche
şi cojindu-se de vremi,
de sorţi…
iar altele le vrem ca noi,
îmbălsămate
nestropite cu noroi…
Dar mai presus de toate,
ne dorim
cheia de ne dezleagă traiul cel sublim,
atât de simplu
cu dulceaţă,
ceai şi sobă,
afară ploaie
şi-acolo,
înăuntru,
fără griji să ne rostim,
un gând,
o vorbă(fără de venin):
Te plac aşa cum eşti: psi©ă, alma nahe,  anacondelor, Adriana, carmen pricop, Vienela, Scorpio, AdrianabisMitzaaoglinda lui erisedIoana SogluSoniaCita,
o poartă(pe-ape) către minunatele-ţi poveşti.

20130923-160558.jpg

Dialog imaginat… cu Carmen Pricop şi Adriana.

Limba voastră-i o comoară…

103_8345

Ce ţi-e scris, nu în frunte ţi-e pus, dar o jumătate de dogmă se regăseşte cumva în acest limitat gând,  şi pentrusensul nu-l întâlneşti acolo, în spiritul locului departe sau a locului aproape, aş spune că ce ţi-e scris nu e nici în călcâie, nici în mersul pe vârfuri, ci în…mustăţi.  La voi, oamenii, e mai complicat, fiindcă aveţi o limbă pe care n-o cunoaşteţi în întregime, dar vă e suficientă pentru a vă face înţeleşi nouă, felinelor.  Până şi câinii vă pricep!

La mulţi ani, limbă română!

Duzinari: : psi©, alma nahe(stăpână-mea), ScorpioIoana Soglu,AdrianaSoniaOglinda lui ErisedVienelaVienela 2papornita- un comentariuO fataCristian.

Dvere, zavese şi văluri de tâmplă(I)

Acum şi aici, toate femeile au doar un singur picior, denumit piciorul de egalitate, ca să nu-şi mai desfacă picioarele timide, căindu-se_în 2012 păcatul încă era perpetuu, şi ele au vrut să se călugărească toate, mai ales că solistul Iris părăsise, încă în floarea vârstei, Irisul _toate acelaşi tipar, cum spuneam, fără femei-şnur, fără contorsioniste, doar muze rubiconde, picturi renascentiste-ntr-un picior, fără diete, fără mere pădureţe, pâinea e obligatorie, fiecare cetăţean al sferei are o moară-n apartament, una pentru făină, alta pentru mălai, pentru vrăbiile care visează. Alte vrăbii nici nu mai sunt, specia e pe cale de dispariţie, dar rezistă încă cele visătoare, nu se ştie de ce.

Bărbaţii au tot două picioare, care descriu un cerc în jurul vestelor_soţiile nu se mai numesc neveste, iar soţiile sunt oţii_dar nu le foloseşte la nimic acest fapt, deoarece,  de unul din picioarele bărbatului repartizat este ataşat un magnet puternic, câmpul desfăşurării activităţii caZnice este, aşadar, limitat, şi pentru unul şi pentru celălalt.

Violul e doar un subiect fantezist pentru cei câţiva scriitori lăsaţi în viaţă ( în anii din urmă violul se vindea foarte bine ) doar fiindcă pot scrie discursuri pentru conducătorii sferei. Atât despre scriitori, deocamdată.

Piciorul femeii e mai mereu pus în prag şi e de fier. Tesla încă e măsura pentru a da, bărbaţii sunt magnetici.

Sigur, trebuie precizat că singur n-a fost scos din dicţionare, deşi nu mai e nimeni singur_acum numărul femeilor este perfect egal cu cel al bărbaţilor_s-a folosit formula “-n”,  mai puţin costisitoare_chetluielile cu întreţinerea sferei sunt minimale_astfel  singur acum e sigur.

Căderea în melancolie e doar o tulburare temporară, prin contaminare cu fluturii, florile, frunzele, cerul, norii, anotimpurile din sertare. Mai exact, fluturii din insectare, florile şi frunzele din ierbare, cerul gurii, norii de praf şi anotimpurile lui Vivaldi. Nu ştiu cine a fost Vivaldi, dar istoricii în materie muzicală spun că şi le-a luat la împărţirea pământului. Alţii au fost mai deştepţi, şi şi-au împărţit apele, munţii şi cerurile, şi le-au făcut corp-oraţii, după metoda Shakespeare, alţii au rămas pe margine, cu mâna la tâmplă, fără nimic, deci cu un ceva, pe care îl  numesc ei teluric.

Teluricii au dvere, zavese şi văluri de tâmplă.

Dicţionar:
Solist= 1.Locuitor al sferei; 2.Cântăreţ de sol.

îi invit pe

1. psi© 2. jora
3. dordefemeie 4. Dragos
5. Verovers 6. Vero
7. tibi 8. cammely
9. Scorpio 10. Dictatura justitiei
11. Some Words 12. virusverbalis
13. carmen pricop 14. Irealia

şi nu numai, să însăileze(dacă doresc, fireşte) adăugiri în text, acolo unde sunt lăsate voit spaţii invizibile(dar asta nu înseamnă că nu sunt) de completare.

Poate că tonul cu care mă adresez e un pic mai rece, dar e o atitudine în ton cu vremea de-afară. Staţi liniştiţi, eu tot Jora rămân_ deşi, ceva interferenţe cu almanahe rămân şi ele, căci altfel nu se poate_ însă mai puţin pisicoasă. Promit să-mi revin, jur pe coada mea!

Prăduind…

Acest poem este o plagiere originală după un domn, TineriuBond!

Declar prin aceasta că eu îi recunosc ca licenţă poetică termenul de haiku-cerc_aşa să-i rămână numele!_

şi promit, cu lăbuţa pe inimă,  că i-o mai fac.

Cum se face?  Păi, (ia uite, citez?!)…

…”se iau cele douăsprezece cuvinte vrăjite de psi, şi se alcătuieşte cîte-o strofă de trei versuri după tipicul haiku: cinci, şapte, cinci silabe.

Fiecare strofă începe cu unul dintre  aceste cuvinte menţionat cu litere subliniate şi conţine alt cuvînt dintre cele propuse menţionat cu litere italice.

Ultima strofă începe cu ultimul cuvînt şi are în interior primul cuvînt. Simplu?”

Restul, luaţi-o  ca şi afişul, adaptare după…

Nu câr, câr…cotiţi!

sigurinima mea

lunecă-n umeri la sîn

din vis nemurit.

umeri şi sîni dalbi.

cînd nu eşti în ea, neclar

rămîne-va o urmă,

urmă vuind clar

umbră de nelegiuit.

rămîi împietrit!

umbra privirii,

şir de mărgăritare

lucind infinit,

mărgăritare

arzînd, de(h)! vină? stă-n miez,

cu vii străluciri.

miez de lacrimă,

întreaga noapte un trup.

de lut e păcat?

întreaga noastră,

tăiată în două e.

formăm un nesaţ.

nesaţ de amor.

sclipind rece-n lumină

pandant palid: nea.

rece flacără,

iubire! umbră goală,

cîntăm unison.

goală de gînduri

de gemetele celor

jumătate om.

jumătate tu,

jumătate eu, singur,

ce mor,  prăduind.

prăduind, Amor_

sigur, şi-o ţâră neclar_

orgie-n eter:

psi©tineriuCarmen Pricop,dorirealiascorpiovirusachecarmenvero , almanahe, veronicisme.

PâS(editare târzie): Stilului pradă de Haiku-cerc o să-i zic cascadă!(casc, de la a căsca, adă, de la adu-mi să plagiez!)