Umbra omului- PCcă-sa! Hopa, Mitică…(SuperBBlog, proba a X-a, de placă)

103_2704

Când stai într-un balcon şi priveşti numai ce vrei,
obţii priveliştea ţintintă, nu în detaliu, dar cu efect artistic!
Când stai în acelaşi balcon, şi-s mai multe lucruri la care poţi privi, şi vrei,
obţii mai multe amănunte ale aceleiaşi privelişti;
efectul e tot artistic, dar mai bogat, dar
detaliile în plus pot să zăpăcească.
Când stai într-un balcon şi te uiţi numai la dreapta,
pierzi în stânga şi înainte;
când stai într-un balcon şi te uiţi stânga,
pierzi dreapta şi înainte.
Când stai într-un balcon şi vrei să te uiţi şi-n stânga,
şi-n dreapta, te dai mai în spate şi-l ai în vedere numai pe înainte.

Dar ţine totuşi cont de înălţime!

Le-am exersat pe toate, concluzia a fost clară! Am ales de fiecare dată un punct static şi nu în mişcare, din motive de stabilitate(psihică) şi coerenţă.

Fiindcă coerenţa e modulată de percepţie, părem, fireşte, incoerenţi altcuiva; mie îmi place să abordez teme puse în dezbatere, în general, şi particip(dacă am chef, nu tot timpul), nu fiindcă vreau să impun o direcţie în filosofia altuia sau să-i întortochez drumul, la o adică avem cu toţii nişte aceleaşi MARI TEME pe care le tot aruncăm în eter sub formă de întrebări şi răspunsurile vin variate şi destule cât să obţinem un mixt favorabil conjuncturii de moment( personal), ori să întărească ceea ce credeam deja…dezideratele comune sunt utopice din punctul meu de vedere.

Comună e luna, spre exemplu, la care eu mă uit acum(sunt în balcon), dar poate că de la alte ferestre ori balcoane nu se vede, în funcţie de unghiul de vedere; ştim că e comună, dar nu şi vedem asta; dar nici nu avem nevoie să vedem asta, fiindcă e un lucru cert, ea e vizibilă pentru fiecare din noi, într-un anumit moment al ei şi ne bazăm pe asta; astfel că, dezideratele pot fi comune, în măsura în care putem fi în acelaşi timp, în acelaşi loc, cu aceleaşi gânduri…şi chiar dacă dezideratele astea pot fi posibile, au din start un anumit timp de desfăşurare, în funcţie de interes, care iarăşi nu e comun; mie mi-e sete, ţi-e ţie sete, dar bem probabil altfel de lichid, iar dacă bem apă, ea nu are acelaşi gust, fiindcă şi izvoarele ne sunt altele şi papilele gustative, şi gusturile şi, mai ales, clorurile…

Astfel, dacă sunteţi interesaţi, spre exemplu, să cumpăraţi plăci Nvidia sau plăci ATI, puteţi mai întâi să trageţi o ocheadă pe acest  forum componente (ca să vă puteţi edifica care dintre ele e mai bună şi în ce direcţie)al acestui magazin online.

Teoria generală înclină că NVIDIA sunt ceva mai tari la jocuri (duc mai multe cadre pe secundă, deci puțin mai rapide). Asta-i puțin relvant; orice placă video de anul ăsta, indiferent de marcă, e mai bună decât cea mai tare placă video de acum 3 ani, indiferent de marcă. Fiecare scoate noi și noi modele. Dacă preferi ATI, asta înseamnă că-ţi plac filmele. Dacă preferi Nvidia, înseamnă că-ţi plac jocurile!

Atât! PCca iese iarăşi în balcon… Ca să prindă imaginar măcar câteva…raţe. E jocul ei preferat.

1. De  placă, pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

2. Mă joc şi la psi, cu tema psilunelilor… Ce-a scris Alma despre plăci video găsiţi la ea.

3. Mulţumesc lui Lotus pentru că şi-a făcut milă de pisica care sunt, şi mi-a explicat criteriul simplu al alegerii unei plăci grafice, în funcţie de ce-mi doresc,  scutindu-mă astfel de căutări, căci eu pot fi un fel de hopa mitică când vine vorba de găsiri, şi, mai ales de alegeri.

Ştampile online (SuperBBlog, proba a noua, de tuș…ă)

Ca să fac impresie, dar şi fiindcă ţin neapărat să intru şi eu în rândul pisicilor cu condur, m-am gândit că nu mi-ar strica şi-o ştampilă, care să mă reprezinte. Că blog am? Păi, am! Am propriul meu concurs? *Am! De ce să n-am şi-o ştampilă?

Acuma nu ştiu dacă faptul că o să am o ştampilă îmi schimbă faţada! Nici nu ştiu dacă o s-o am, de fapt! Trebuie să mi-o fac eu, şi cum eu am chef de joacă tot timpul… Şi nici de Alma Nahe parcă n-aş mai trage…

Aşa că, ce-am făcut până să vă povestesc aici? M-am sucit, m-am învârtit(în jurul cozii), dar orice gând mi s-a părut oribil. Ba, la un moment dat îmi venea să iau un bănuţ de metal şi să lipesc deasupra lui nişte litere de hârtie, pe care să scriu jorapispis, c-aveam ideea de-a gata.

Alma povestea cuiva mai demult cum că pe vremea când era ea la liceu, bănuţii erau ştampila pentru scutiri de care nu ştiau părinţii. Nu bănuţii la dirigintă! Nu că n-ar fi primit. Dar nu erau decât nişte mărunţei, şi nu cred că ar fi mulţumit-o, ce ştiu eu…Că eu nu am şcoală. Ei, uite că n-am încă ceva! Să-mi notez asta undeva, poate-mi fac cândva şi-o şcoală. De pisiceli!

Revenind…am luat bănuţul, mi-am băgat gheruţele într-o coală de hârtie, dar eu, deşi o văd pe Alma Nahe tot timpul meşterind la ceva, stau pe lângă ea mai mult ca să-i şterpelesc câte o unealtă de lucru, ori ceva cu care să mă joc că mă plictisesc, fiindcă ea când nu meştereşte câte ceva, stă la calculator şi nici nu mă bagă în seamă, aşa că, evident, nu mi-a ieşit nimic.

M-am uitat la hârite, o făcusem praf! M-am uitat la bănuţ şi atunci, pe sub mustăţi, ca o vrajă, m-a pocnit! Am pus lăbuţa pe el şi ce chef să mai am de treabă, când e aşa fain să te joci cu bănuţi. Oricum, nu-mi pare rău că am abandonat ideea, că era oricum mai mult o amăgire c-o să-mi iasă ceva. Plus că lipiciul e toxic!

Sper să nu mă întrebe stăpână-mea unde-i bănuţul, că nu ştiu cu exactitate şi nici nu ştiu să zic vreo minciună, că mă citeşte imediat. Ei, şi dacă o să mă întrebe, o să-i zic ce-mi amintesc, adică, că mă jucam cu el pe sub arcada din hol, de la intrarea în casă şi că de-acolo i-am pierdut urma. Ea o să-mi ţină teoria bănuţilor(iaca ce motiv de vrajbă mi-am găsit şi eu), că nu sunt, că se fac greu etc  şi nimic mai fals! Ei se fac uşor, dovadă traiul luxuriant al pisicilor ăstora cu condur, în rândul cărora mă gândesc să intru.

Cum stăteam eu aşa şi meditam la ce e de făcut, Alma mi-a strecurat pe sub nas, ce să vedeţi? Ca să vedeţi şi să credeţi, poftim poză:

20131019-023521.jpg

Biluţe de plastilină, care miros foarte frumos. De cum le-am văzut, imediat am vrut să-mi bag gheruţele în ele, dar când am văzut privirea stăpânei mele, m-am liniştit. Doar mi le-a arătat, că pe urmă, nu ştiu ce-a făcut, ce-a dres, că a ieşit asta:

20131019-024209.jpg

M-am prefăcut bucuroasă, dar nu era tocmai ce gândisem eu despre cum ar trebui să arate o ştampilă; arată mai mult a radieră. Unde mai pui că dacă aş folosi în loc de tuş acuarele, n-ar ieşi în evidenţă detaliile şi ar semăna mai mult cu o vază.

Iată!

1391520_655093887854417_449476340_n557252_655095804520892_2046226222_n

Ori, mi-am dorit să fiu de vază, dar nici chiar aşa! Astfel că în timp ce ea tot mi le băga sub nas, ca s-o laud, eu m-am prefăcut că mi-e somn, am aşteptat să adoarmă ea, m-am urcat pe hârtie şi mi-am vărsat năduful şi pe urmă am făcut comandă de o ştampilă (de toată frumuseţea, sper) de la , că mi-am zis că ei ar trebui să aibă ştampile pentru toate gusturile. Şi mi-au zis că se rezolvă, că vorbesc foarte bine pentru o pisică fără ştampilă.

Apreciez totuşi că Alma Nahe s-a străduit, da’ e mai sigur aşa! E o sufletistă…ăăă, cred că am depăşit 350 de cuvinte, aşa că, v-am pupat pe condur! După ce voi avea ştampila, voi putea să pun şi eu ştampila pe pisici, cum pun oamenii eticheta pe oameni. De-abia aştept!

*De  tuş…ă, pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

Şi fiindcă tot am avut chef de joacă, m-am înscris şi în tabel la psi, pentru duzina de cuvinte.

A da arama pe faţă (SuperBBlog, proba a VIII-a, de bronz)

Nu ştiu cum sunt alte pisici, dar eu sunt altă pisică! Oricum, toate seduc şi se duc! Eu una, mă întorc. Că am la ce.

Nu! Nu mă întoarce din drum vreun parfum.  De fapt, ca să fiu sinceră, el mă face să plec. Acum plec! Dar numai la proba asta, unde sunt praf! Si nici comica nu sunt decat cand ma invart in jurul cozii.

Plec eu, dar, doamnelor şi doamnelor(numai doamne!), vine altă pisică. De fapt, o psipsină(dând click pe psipsină veţi afla despre corsicanul contemporan cu Aime Guerlain, Ernest Daltroff -magicianul casei Caron- sau Ernest Beaux -creatorul lui Chanel 5.). Imediat după poză.(recomand s-o priviti câteva minute şi bine, e pe fond albastru! Între timp o servesc cu o măslină, un sâmbure, un mit

parfum de sedus pisica sau seducţie în tomuri gri

mă trezesc dimineaţa într-un nor de parfum roz. de fapt miroase a deodorant împrăştiat cu generozitate de o mână nevăzută, una care îmi face mie în ciudă, furându-mi somnul.
— am să te seduc, mâţ pervazier ce eşti!
—  cine, tuu?..
— flaconul roz îmi aminteşte de vânzătoarea aceea impresionant de tânără şi impecabil machiată  care se năpustise asupra mea dornică să-şi etaleze marfa. pe timp de criză seducem orice client, chiar şi low cost!
am privit-o oblic, pisiceşte, la pândă:
-— do this, girl, do this!
— acest parfum…
— este dulce! uită-te fată la culoare… etilvanilina urlă în el! ceva cu miros de cauciuc nu aveţi?
fata clipeşte. clipesc şi eu amintindu-mi că mandarinii îşi construiau templele din lemn de santal şi că moscul nu e trandafir de persia, ci o biată glandă sexuală a unui amărât de cerb, o substanţă care în stare naturală miroase ca naiba ori ca testosteronul, cum zic unii. dar de ce îl puneau arabii în zidurile moscheelor nu ştiu. veste bună: e interzis azi, aşa că folosim chimia. moscuri macrociclice pe care mai bine de jumătate dintre oameni nu le pot simţi. bine că noi, pisicile…
— să trecem atunci la coty…
— ooo, pauvre francois cum ai spart tu de ciudă flaconul acela, cam cum a făcut şi bietul grenouille împins de suskind către perfecţiune. dar ştiai oare că imperiul tău de corsican se va stinge? o, nu, la rose jacqueminot nu e aici… dar să revenim, zic, să revenim la roz… să ne seducem!
— … conţine ambră gri!
— să conţină! au interzis-o și pe asta, că bietul cașalot se săturase să tot vomite! puțin respect pentru lumea asta, vă rog! ne-am săturat să înghițim totul, pe nemestecate…
— și mai conține frezia și note de mandarină!
— văd! văd bietele mandarine strivite fără de milă, ați fi putut face un suc din ele! și bietele mele frezii atinse de ger. acelea pe care aș fi vrut să le dau mamei în martie, dar babele încă nu-și lepădaseră hainele lui mărțișor. flori de lux într-o vreme în care garoafa era singura, unica, perfecta, dar fără miros. regulamentară și roșie. foc fără căldură.
și atunci, în clipa aceea roz din vis, căci vis era, îmi pare că fata are chip de turtă dulce. sau nu! de iepuraș. un iepuraș roz cu papion, închis într-un flacon de sticlă. evident, ca orice pisică, nu m-am putut abține. nu, nu e curiozitate ci instinct de vânător.
a fost de-ajuns o lăbuță, o gheruță bine înfiptă pentru ca visul să se spargă. și m-am trezit. clipesc în dimineața de aramă dată pe față în vreme ce un nor roz mi se risipește în jur. nelămurită încă de aburul acela cu miros de deodorant prea mult împrăștiat, mă gândesc dacă aș fi putut fi sedusă…. en rose?
jamais!
să căutăm mai bine un attar ori un oud purtat de ape… azi mi-e dor de labdanum, de frunze strivite sub ploaia toamnei și de cedru.

De  bronz, pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

PS: Alma Nahe e tot în boală. Hapciu!  După ce-a citit ce-a scris musafira, e şi mai în boală! Mi-a zis că ea crede în seducţie, în roz şi că psi poate să facă recenzii de parfum la ea acasă sau în revistele pe unde mai scrie ea despre parfum, dar aici suntem într-un concurs şi doar lăudăm! Punct!

Of, ce încurcătură! Cine m-a pus? Cine m-a pus?! Cine-ar fi crezut că psi o să-şi dea arama pe faţă.

Când Alma Nahe e răcită, fur eu (SuperBBlog, proba a VII-a, de traistă)

Alma Nahe e tot răcită (răcită, nu rece!), aşa că nu o să îi ocup personalitatea mai mult decât vrea ea. Cu oamenii bonavi trebuie să te porţi bine! Să-i înveleşti, să-i cocoloşeşti, să-i ocole…la, la, la,(stă cu ochii pe mine, ca pe genţi reeija)…

Aşa că am să trec direct la tr…icotat. Ştiţi că pisicilor le plac ghemele. Alma Nahe are un coş împletit din nuiele, plin. Şi când n-are de lucru, îşi face de lucru. Cu andrelele. Nu vreau să vă scot ochii, lăudând-o, da’ lucrează cu lâna, mult mai bine decât aş scărmăna-o eu.

ALMANAHE: Pe cine ai scărmăna tu, mă rog?

Paranteză! Un fel de pauză! Şi în sensul teatral, didascalie, Poate vă întrebaţi ce caută Alma Nahe cu replica printre ghemele mele. Ei, bine, şi eu mă întreb. Dar v-am zis că stă cu ochii pe mine, mă zoreşte, aşa că îmi iau ochii pe andrea şi vă arăt ceva. Iau un scaun şi…aşază-te, spectatorule!

20131015-225056.jpg

Exact! Ceea ce vedeţi e o traistă handmade.  E veche, foarte veche, şi Alma Nahe a vrut s-o arunce. O mai ţine pentru culori. Eu, profitând de situaţia ei(că-i răcită, adică), m-am prefăcut că am grijă de ea, că o înfofolesc şi…

20131015-225135.jpg20131015-225146.jpg

20131015-225155.jpg20131015-225208.jpg

20131015-225219.jpg20131015-225246.jpg

să reinventez! N-o vedeam ca pe traista viitorului, că se lasă, se lăbărţează, dar nişte căciuli în plus, nu strică. Că acuşi vine anotimpul alb şi pufos.  Parcă şi Alma Nahe şi-a mai revenit când a văzut ce idee năstruşnică am avut.

Adevărul e că eu sunt ataşată de această căciulotraistă sau traistocăciulă (cum preferaţi) şi pentru că e pentru mine un fel de marsupiu. În ea m-a adus Alma acasă, de la  maternitate Bucureşti, unde a locuit ea destul de mult, iar eu, împreună cu Cooper şi ea, precum şi cu alţi oameni drăguţi, prieteni de-ai ei, un an.

N-a avut cine să îmi facă poză, ca să refac amintirea, ca s-o probez să văd dacă mai încap, că Alma s-a băgat direct în pătuţ după această micuţă paradă, că iar a luat-o cu frisoane, muci şi alte chestii verzi, aşa că o să vă rog să mă credeţi pe cuvânt.

Bine, eu cred că, de fapt, Alma n-a vrut să fie neam de traistă, şi că a făcut-o mai mult  şi pentru a nu crede cei ce-şi aruncă ochii pe-aici, că-şi chinuie pisica.

ALMA NAHE:  Jora! Zi şi de genţi de piele şi gata!

Iară, Alma Nahe, of! Bine, închei…dar am uitat cum se încheie.

A…ştiu, tragi nasul firul de două ori prin ochi, şi ce-ai întărit, întărit rămâne!

De  traistă, pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

De strajă Almei(SuperBBlog, proba a VI-a, de frunză)

Am o libertateeee, ceva de speriat. Deşi-s de casă. Dar am noroc de Alma Nahe, că nu mă ţine chiar legată. Mă ţine pe cuier.

20131014-042419.jpg

Îi place verdele, aţi remarcat? De orice fel, dar mai ales cel de faţă.  Un fel de probă de frunză. Nu tăiată, nu aruncată. E delicată, mai ceva ca mine…

Sincer, mie toate pădurile, imaginar vorbind, mi se par la fel. Muşchi, licheni… Numai energia locului nu-i aceeaşi. Eu îmi iau din pământ, atunci când îl simt sub picioare, vibraţia. Pare sf, aşa, dar mi se aprinde mai întâi coada. Un artificiu! Pe urmă explozie! Ce-i la fundu'(scuze, da’ chiar aşa e desenul animat!) meu, mamă-mamă. Mamă natură! Felină! De-acolo, de la fund, mi se lungesc mustăţile, mi se întăresc şi-mi ţintesc(uneori şi ţintuiesc) prada! Odată i-am cules Alma Nahăi o vrabie. Din balcon. I-am pus-o-n baie, ca s-o vadă de cum intră şi-am pus pene peste tot, semn că m-am luptat. Crezi că s-a bucurat? Aş!…”odată am ucis o vrabie…”, o dată şi-atât! Nu mi-a mai trebuit altă (c)rimă.

P-asta de pe gard, o tachinez. N-am de gând s-o vânez!…

Revenind(u-mi în simţiri, în fire, în buturugă, în butuc)…Eu nu-mi fac vacanţa la Straja.  Nu că n-aş dori. Dar îmi rezerv cameră în alt spaţiu. Unul potrivit cu statura mea. Dacă Alma e un munte, eu mi-s un pisc mic-mic. Ce spuneţi?! …Of, bineeee! Mai cobor un pic. Sunt o buturgă, na!

Am zis buturugă, nu ca o buturugă! Deşi, acum m-aş rostogoli către scopul expunerii de faţă. Despre vacanţa mea de vis, nu-s prea multe de zis. Mai mult de văzut.

M-aş duce în Straja,  că nu degeaba mi se zice „norvegiană de pădure”! M-aş duce….dacă ar primi şi pisici. Dar eu îm văd vârful nasului meu drăgălaş şi nu cer nimic. Rămân în firul meu de…ceapă. Uneori îmi bag nasul în mărar.

Dar o fac mai mult din curiozitate.

Aşa că rămân de strajă Almei(care e răcită cobză). Da’ voi duceţi-vă! Pe Straja, la Vila Alpin! Se mănâncă tradiţional, se fac excursii prin împrejurimi, te dai cu tiroliana şi restul mai aflaţi voi intrând pe al doilea fir, de vi l-am lăsat, albăstrit.  Ce mai păziţi?

De Straja, pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

Vrabia visează!…

Echitaţie în aburi de lapte (SuperBBlog, proba a V-a, de lapte)

Mda….haiku pisica!

Mândruţa descuie.
aprinsă e toată. Dar…
nimeni la poartă.

Astăzi, eu Jora, n-am prea multe cuvinte! Dar am câteva imagini și dacă oi mai scăpa și câte-un cuvânt, câștigul vostru, na! Gânduri, în miez de lapte.

20131012-071908.jpg

Eh, omul,  pielea-i toată, de ar lepăda-o, ar cădea din ea numai cuvinte…

20131012-071946.jpg20131012-071921.jpg20131012-072010.jpg

20131012-072031.jpg20131012-072054.jpg20131012-072158.jpg20131012-072205.jpg

20131012-072113.jpg20131012-072123.jpg20131012-072136.jpg

Povestea e! Numai că trebuie căutată. În brânză, da! Eu sunt fan! Fan brânză, fan miez!  Azi a scăpat – de privitul aiurea pe ferestră – aşa, născând o altă lume, eu-ul. Şi, mai ales, Alma Nahe.

20131012-072214.jpg

Miez de lapte pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

Pentru a vizualiza pozele, click aici. Pentru a comenta, întoarce-te la Alma Nahe!   😉

Dependenţă fellinică(SuperBBlog, proba a IV-a, de rol…ă)

Sunt dependentă de brânză bună în burduf de câine.  De mână largă.  De oase şi muşchi întru mângâiere, vânând desigur, cu care îţi construieşti o lume posibilă.  Mă uit la ea, la lumea asta filmică, ca la ochii din cap. Uită-te şi tu ca pisica la şoarec, ca curca în lemne ori ca viţelu’ mi-a zis în dimineaţa asta o amică, felină şi ea. Şi are dreptate! Lumea trebuie privită şi de sus, şi de jos, şi de la stânga, şi de la dreapta. Dar şi chiorâş!

De fapt, ia să vă zic încă un secret. Eu sunt mai mult fellinică, decât felină. Dacă ar fi să mai cred în ceva, aş crede într-un dumnezeu al filmelor. Al filmelor alb-negru ale minţii.  Din cauza cărora „ni se pot umfla venele şi să scuipăm sânge”. Din cauza cărora doamnele au bun gust şi se îmbracă frumos nu neapărat pentru sine, ci pentru expunere ori servicii sexuale. Când, de fapt, nu te caută nimeni la chiloţel, ci sub el. Nici măcar domnii!

Ei, uite, eu sunt dependentă de filmele astea. De filmul stăpânei mele, a cărei prelungire fellinică sunt.  De filmele ei sexi, de filmele ei porno, de comediile şi dramele ei, aşa că dacă vă ştiţi slabi de înger,  nu citiţi mai departe, pentru că aţi putea muri. De râs. Fiindcă eu, fellinica Jora  şi Alma Nahe, formăm un fel de cuplu, precum Gelsomina şi Zampano!  De plâns. „Nu se zice cuşcă, se zice puşcă, ignorantule!” , vă mai amintiţi „La strada”? Un film interzis la vremea lui.

Mie îmi plac finalurile dulci-amărui.

Dar „Azi cad în cafea doar triburi de sunete în vulva metaforei, tremurând în şir incolor„.  Sunt un soi de scrisoare neexpediată, închisă şi scrisă cu instinct ancestral. Nu ştiu de ce mă împuţinez cu discreţie pe hârtie, întru doimea divină (Domnul care fecundează, Doamna care zămisleşte) crezând că mă înmulţesc, în loc să mă înmulţesc în afara blogului. Şi n-o fac, crezând că mă împuţinez, culmea!

Dacă încerc să fac asta – să mă înmulţesc, adică – (re) iese ca şi cum (m-)aş recomanda ca pe un film pe care nu l-am văzut, dar vi-l povestesc şi vă îmbii să m-ascultaţi, chiar dacă habar n-am despre ce vorbesc. Tentaţiile să minţi în viaţa asta a noastră mare sau mică, după caz, sunt irezistibile. Fară niciun „i” în paranteză, ca-n filmul Tentaţii (I)rezistibile.  E singura comparaţie pe caare-o pot face. Şi singura trimitere, fiindcă e un film pe care nu-l cunosc, nu-mi aparţine mie, ci RoImage-ului.  Ştiu doar că se vorbeşte în el despre dependenţa de sex şi încercarea de a aplica un tratament acestei dependenţe.

Un subiect fierbinte, aş zice, căci, cum să vindeci, ce de la Eva şi Adam încoace nu s-a vindecat?  Până şi când muşcăm cu poftă dintr-un măr, implicăm valenţele sexuale.  Sau o banană, după caz! Nu mai poţi vorbi de şarpe, că te gândeşti, nu la găunoşenia din noi, ci la prelungirea inutilă – care este restul corpului nostru – a  jucăuşei încolăciri şi treziri, pe care o posedă adamii, întru căutarea văgăunei perfecte.

Nu mă citiţi, vă rog, ca pe ora de spart ploi! Nu mă citiţi nici ca în „spune-mi ce gând îţi trebuie”, fiindcă îmi place să culegeţi singuri ce-am semănat. De multe ori, cei ce citesc, se caută doar pe ei, şi dacă se găsesc, atunci, cel mai probabil, îşi răspund, comentând, lor înşişi. 

Astăzi iar micşorez.

Nu pentru a lua ochii, ci pentru a-i reda. Nu pentru a vă scoate ochii, ci pentru a-i repune în plutirea lor liberă. Căutaţi-vă singuri! La căutări, la găsiri, la dependenţe…La rezistenţa întru credinţe proprii. La propriile voastre filme.

Eu nu sunt altceva decât prelungirea fellinică a Alma Nahe-ului. Şi să nu vă aşteptaţi la altceva, decât la pisiceli dintr-astea serioase. Eu mi-am scos animalul din mine aşa. Voi?

Film de pisică  pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

O apă de ploaie şi-o poveste ca o umbrelă(SuperBBlog, proba a III-a, de apă)

Arăt de parcă mi s-a terminat şamponu’, nu? Ei, bine, nu! Acolo-i capul, aici e coada.  Stăpân’mea s-a spălat, s-a pieptănat  şi-a făcut tratamentul anticădere şi apoi, ţârc(nu mă pricep să reproduc sunetele aparatului foto şi să le convertesc în litere).  O poză. De fapt, nu numai una. Şi-a făcut cam câte fire de păr îmi cad mie într-o lună.  Dar e firesc să-mi schimb blana, după anotimp. Eu sunt norvegiană de pădure şi şi-aşa, deşi am părul ăsta superb, tot nu-mi ţine de cald. Sau loc de iubire…tot mângâiată îmi place, tot răsfăţată.

Alma nu e aşa!  Ei îi place gerul. Nu se omoară după veri, dar o omoară iernile. Nu cu frigul lor, nici cu oamenii lor de zăpadă. Ci cu aşteptările…De la Moş Crăciun până la Baba Oarba!

Proba asta de SuperBBlog(cu dublub) îmi aminteşte de Cupăr. De fapt, Cooper! Da’ aşa-l striga Alma „Cupăr cu păr”. Şi când sunt nostalgică, nu pot face reclamă la nimic.

Şi în plus, azi-noapte a fost cutremur.  Mi se zburleşte părul numai când mă gândesc. N-am simţit că vine. Nostalgia aşa te ia şi ea! Păi, să nu-ţi cadă părul!?

Şi, mă rog, de ce naiba pisicilor, îşi fac reclamă oamenii la obiecte. De ce nu îşi fac reclamă la oameni? La omu’ care are obiectele. La omu’ care-i vinde obiectu’ , la omu’ care-l face, care-l drege ş.a.m.d. ?

Domnilor, nu ne mai faceţi reclamă la formă,

făceţi-ne la conţinut!

Ori găsiţi un spirit care să ne facă mai atenţi unii la alţii.

Faceţi-mi reclamă mie,

lui şi celor ca noi!

Sensul e dat de unghi(i)

dar trebuie privit în triunghi…

Păi, na! Să nu te-apuce poezia?!

Fără ea, nici Farmec, nici altceva! Bine, acuma n-o să dau în patima Almei. Deşi, şi ea e un picuţ plouată. Şi nici în altcineva…V-am zis că sunt nostalgică şi se şi vede.  Aveam de gând să vă coafez,  să vă spăl, să vă usuc, să vă zic câte ceva pentru fiecare fir de păr de-al vostru, dar m-am răzgândit. De când cu SuperBBlog nu mai dorm bine şi nici mult.  Uite, căutaţi în părul vostru  şi după aia căutaţi singuri în cutiuţa de farmece şi vedeţi ce vi se potriveşte firului de păr. Ca să nu vă înfioare decât de plăcere.

Celorlalţi sponsori le-am micşorat imaginea(poza!), sponsorului ăstuia nu-i micşorez nimic.

Să vă fie părul sănătos! Şi să vă fie de folos link-urile, sponsorule!

Farmec de pisică  pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

În fiecare întuneric, un adevăr luminos.
În fiecare lumină, un adevăr întune*cat.

Editare târzie:

Pe adresa redacţiei am primit urmă de Maya. Ia un pupic, Maya! Şi mai ia şi un miaulţumesc, cum ar zice amicul Grişka.

Ce bine! Că mie mi s-a terminat şamponu’ şi n-am dat dovadă!

Livada de vişini sau scene într-un moment stins, congelate rapid în ferestre(SuperBBlog, proba a II-a, de fum)

Cuvintele sunt pretexte, într-adevăr, dar pentru gând în suită, capăt de gând născând alt gând şi cuvinte terţă.

Femeia e legată de timp. Când a depăşit timpul de expunere, locuitorii planetei i-au zis… Băbăciune, na!

Ce Gheorghe mi-eşti, Joro! Că doar n-oi fi Alma Nahe, să mă spurci la…la…

Mai bine dau din casă!
N-am marmură-n casă! Da’ am parchet şi câteva carpeţele cu care-mi iau zborul; asta când nu dorm (pe cuier, mai nou, somnul de dimineaţă).  Mă agăţ, cum s-ar zice…
Dorm lângă Alma Nahe de obicei. Am o casă în casă( a se interpreta ca teatru în teatru) , o cutie cu două ieşiri rabatante, pe care v-am prezentat-o deja.
Pe una din ele scrie Jora, dar eu intru întotdeauna pe uşa din spate. Nu v-am prezentat decât faţa, acum îmi dau seama!
N-am mâini, am lăbuţe, da’ almanahe nu face diferenţa, zice că-i ofer mângâieri de om. Oferte!

N-am  !(Era să-l micşorez până nu se mai vedea! Că dacă nu-l am, nu-l am! În fine, pot juca teatru un pic!)
Metamorfoză fără poză, sunt părul ei (îi plac perele). Pică, pară mălăiaţă!

De-aceea uneori mă muşcă.
De pulpă.
Da’ de ce m-o fi apucat mustul dezvăluirilor?!
Când mă pierd în visul altuia, nu mă pierd de tot. Ca dintr-un dezechilibru al jocului, gândesc în locul personajelor principale, pe motiv imaginar că mă simt plasată voit, ori ca o umbră (oarecare) în lac, ori, Fix(un câine prieten), roata de la bicicletă (sper să n-o iau la vale; ori-ori-urile sună a accident, nehotărâre ş.a.m.d.; am pus nume roţii? mmm) Oricum, niciun fir de poezie, în acest sine, de moment. Doar ceva trecător, aşa, absurd, ca-n Maşinăria Cehov, că-n Pescăruşul, trecătorul era grăbit, dar mai important. Avea o gară! Şi-un tren, de prins! Deprins, oricum, cu trenurile pierdute! Ca gândurile originale, care  se duc să facă surf în placenta cuvântului.

Cuvânt înainte (pe care nu mi-l iau înapoi): Almanahe n-are decât o replică în această maşinaţiune, restul îl atârnăm de Trecător, pe principiul că oricum toate trec – prin storcătoare de fructe – deşi atârnă!
Până când storcatoare presare la rece ?(aici jocul poate deveni interactiv)

ALMANAHE: O vreme tac!(Tace, o vreme Tace!!! -era o didascalie, în original)…(încă tac)…(ar putea să tacă şi câteva luni bune! Aşa am construi şi scena, mai a-cătării, mai a-găsirii) Cine vorbeşte? Eşti un pescăruş? (Nu, nu e asta! N-am vreme de monologul tău, Nina!) Nina? Este şi ea pe-aici? (nu, nu este, a fugit să se facă autistă; personajul almanahe pare absurd; are ceva de zis, dar scutură un vişin; pe fundal sonor, desigur, latră Maddox, dar noi nu-l mai auzim; l-am introdus de umplutură)
Fac asta pentru că mă fascinează viul ? Cine-mi eşti? (câinele lui Vişniec e mort în timp ce almanahe îşi dă replica peste cap; cu voce de captare)

TRECĂTORUL: (se preface că vorbeşte, dar de fapt ascultă) Niet, nu-şi fuge el sieşi!(scrutează monologul, fiindcă l-ar fi mimat oricum; apoi dispare; putem să dăm vina pe întâmplare? O dăm, dar ce primim înapoi?)

Almanahe, fentatând, zâmbeşte; fiindcă, crede ea, din doi ochi, amândoi îşi pierd echilibrul zmeunind împreună.

1. Acest amestec a fost stors pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

2. Dacă mă întrebaţi dacă am băut, vă zic clar, am!

3. Dacă mă întrebaţi şi ce, vă zic! Suc! Dimineaţă! Stors din ce-aveam prin frigider .
Nu vă arăt ce-aveam, că-s lemn! Dar vă pot desena! În lemn! Ştiţi ce? Mai bine  iau de la Irina.

4. Mirări: „Lasă un comentariu”…adică să-l las aici sau acolo unde era?

5. Notă: Jora (în limba rusă) înseamnă Gheorghe.

SuperBBlog! Una-două…(SuperBBlog, proba I, de foc)

INTRODU CERE:

Începând de astăzi voi ţine, pre limba voastră, contabilitate dublă!  Pre limba mea aspră, teorii feline în con! Curs….Care con, care concurs? SuperBBlog!  Dacă vi se pare că vedeţi dubluB(a se citi dublube, ca şi în dubluve), aflaţi că nu vi se pare! Am joramotivele mele şi vi le explic imediat.

Una(la mână): Poetică arsă şi ermeticăăăăă într-un concurs de advertoriale cum e SuperBlog(cu un singur b)?! Ă…Nu zic nu, dar nu cred că…Mă rog, vă lămuresc imediat! Stăpână-mea e poetă, vrea pe Marte, chestii de-astea…E o visătoare. E plină lumea de ei. Eu visez numai când dorm! Punct! Şi participă la Superblog(cu un singur b). Şi dacă vrea pe Marte, nu prea îi plac chestiile astea lumeşti, conchid eu.

Şi a doua la mână (să zic lăbuţă?) e că am observat că Alma Nahe o arde(poeticăli corect!) tot ca şi anul trecut, ca să nu zică Lotus şi alţii ca el că-şi pătează rochia vaporoasă a metaforelor, dar şi din alte motive frumoase, precum corola florilor. Lucruri care contează, oricum!

Şi n-o văd bine!

Şi n-am chiorât!

Ne-am lămurit cu joramotivele? Bun!

Acum echitaţia în aburi de lapte

Cum marţi (nu sunt superstiţioasă!) a fost zi de Radiolynx, partener media SuperBlog,  vrând-nevrând a ajuns şi la urechile mele ce s-a spus pe-acolo despre abordări, ponturi şi alte nevoi pentru urechi.  De superblogăr! Torcând eu aşa, în poala Alma Nahăi, m-am decis să o secondez din frumoasa mea cutie.  Cred că v-am mai arătat-o, da’ v-o mai arăt şi-acum, că n-o ştie toată lumea.

100_4157

Tema celor de la  pică bine pentru pisica de mine, aşa că  iată-mă, la startul unui alt concurs(de împrejurări), subtilizând temele SuperBlog şi folosindu-le în proiectul meu, SuperBBlog, eu fiind singura concurentă.

De fapt, nu fur nimic, ci împrumut! Că de dat, dau înapoi! 🙂

Că voi face o paralelă foarte clară între cutia mea şi cutia de viteze   Corrola lor… dar cre’că v-aţi prins deja. Cu mâţa-n sac! 😆

O ştiţi p-aia cu parcarea, nu? Buuuun! De-acolo şi ideea!

Aşa dar(mai rar!) : sunt cea mai frumoasă, cu un scop extrem de precis! 

Aşadar, eu Jora, pisica Alma Nahăi, voi face scrum poezia! Şi câteva cuvinte, pe care le voi scămui, scărmăna, scutura. Trăiască reclama! Să respire, adică…în sensul bun!

Aşadar(şi prin urmare)…

STRATEGIE DE MARKET SAU CU PRINS(elea)

Uitaţi-vă la cutie! E frumoasă? E! E fiabilă? E! E deplasabilă? Ehehe!

Pentru o cutie-adăpost prea mulţi de E!

Uitaţi-vă acum la Toy…ota Corrola!

E?

Mă rog, sper s-o vedeţi! Am făcut-o mică-mică, ca s-o pot conduce cu lăbuţele mele delicate. Promit să n-o zgârii! Pentru mine nu prea contează frumuseţea exterioară.

Deschid o paranteză. 

(dar continui ideea)Decât cea a mea. De aceea mă ling. Mă scol, mă ling. Mă mângâi, mă ling. Mă ling şi iar ling.  Şi îmi place să ling globul ocular al Alma Nahăi. Practic oculolinctusu’, cum s-ar zice.  E la modă, unde credeţi?! În Japonia!  😉 De ce n-aş linge şi globul altora?! Aici, în limba română!

Închid paranteza.

Cunosc pisici care ştiu despre caii putere că-s cai şi-atât!  Şi caută maşina la culoare. Mie îmi plac alte culoare…cotloanele!

Aşadar, nu mă mai învârt în jurul cozii şi voi spune că da, frumuseţea contează! C-ai putere, dacă o ai!

În faţa unei maşini frumoase, se înclină până şi semaforul! Mi se pare o metaforă reuşită. Mă refer la  fotografia pe care stăpână-mea a folosit-o ca supertemă în concursul lor.

Mă gândesc că a pornit de la.  Păi, să nu-i dai bice?!

Semafoarele se înclină ele, dar de la accidente, să fim serioşi! Dacă sponsoru’ înţelege că le-a urat accidente multe sau mai ştiu eu ce? Cu sponsoru’ nu te joci! Cu pisica, da!

Eu aş zice în fel(inu’)ul meu cam aşa: Move forward (of course, but…) think on the offensive side!

Există o scurtă poveste despre doi pescari, pe care i-a prins furtuna pe mare. „Ar trebui să ne propunem sau ar trebui să vâslim?” întreabă unul dintre cei doi pescari pe celălalt.  Însoțitorul său înțelept a răspuns, „Să le facem pe amândouă!”

Pe lângă papuci, hop şi eu, imaginară. 😉 Mă gudur înainte! Mă gudur, fiindcă am un plan! Un interior şi un exterior perfect! Ca şi frumuseţea, care e interioară şi exterioară. Cea exterioară vinde, cea interioară trădează. Ca şi mine cu Alma Nahe. Da’ nu ştiu care din noi două e exteriorul şi care interiorul.

Miau!

Mai bine compar Corrola cu mine, decât cu cutia, că şi eu m-aş tot duce înainte. Îmi place libertatea, dar controlată. E în mai multe culori, chiar dacă semafoarele zic că verde dă liberul…Un fel de arbitru şi semaforu’ ăsta.

Hai, că m-am împrăştiat frenetic şi dau din coadă! Promit că îmi aranjez ideile probă de probă. Acu le las aşa, deranjate. Articolul ăsta e şi el în probe.

ÎNCHEIERE

Ce vreau eu să zic despre maşini, în sfârşit la temă, de fapt, nu despre toate, ci despre maşina sponsorului Toyota e că pentru mine, toate maşinile-s la fel. Din instinct. Mă feresc din calea lor, ca să nu mă calce. Parcă mai contează că era frumoasă maşina şi fiabilă? Bine, eu vorbesc din punctul meu de vedere, na! Oricum nu ies pe-afară, deşi am şi eu vacanţele mele. Deci, nu există riscul să fiu calcată. Decât pe coadă.

Tema lor se referea la oameni. În ce măsură contează frumuseţea şi fiabilitatea unei maşini în viaţa de zi cu zi?

Păi, în măsura asta, pe care-au cerut-o ei, contează. Depinde unde merge omu’ cu ea, cu maşina. Unde merge omu’ merge si pisica, dacă o are omu’. Şi dacă e voie cu ea. Cu pisica. Faci impresie, dacă e şi frumoasă. Dar tot despre cai ai vorbi cu altul despre ea, nu? Frumuseţea, dacă o întâlneşti şi n-o ai, o desfiinţezi! Bucăţică cu bucăţică. Piesă cu piesă. Că aia nu-i bună, că ailaltă e aşa, că câr, că mâr, că miau…

Urâţenia, în schimb, o ocoleşti! Din start! Dar are viaţă lungă şi ieftină.

La Superblog(cu un singur b)  sponsorul zice că maşina lui e frumoasă şi fiabilă. Toate mamele îşi văd puii frumoşi, e de înţeles.

La SuperBBlog(cu dubluB) sponsorul nu e şi nu zice. Eu mă fac că zice…Şi pot gândi ca o mamă. Pot gândi orice, de fapt!

Acestea fiind zise, gata pe ziua de azi! Le urez celor de la Toyota SEO cu spor(t)! Al minţii! Să fie primit! 🙂

Acest  articol pentru SuperBBlog a fost scris în deplinele facultăţi:

1. Ale Alma Nah, ăi! UNATC”I.L.Caragiale”: actorie-păpuşi-marionete

2. Ale felinei ei! Sunt frumoasă cu un scop precis! Precis!

Cu protecţia animalelor e OK! Nu se opun proiectului meu. Cică pot să mă compromit cât şi cum vreau eu. Pe degeaba! Lucrează totuşi la un proiect de lege pentru exploatarea felinelor în condiţii mai avantajoase. Poate intră-n vigoare la anu’!

Acest concurs, SuperBBlog, nu are niciun regulament. Şi nici nu se supune altuia! Participarea mea e una EX AEQUO(în afara concursului)

Pentru acest SuperBBlog, îmi inaugurez, cu această ocazie, o pagină personală Facebook, ca să mă urc şi pe pereţii ei.  De-un pamplezir! De chichi! Chi, de la energia chi. De-o încă joacă..