Ştampile online (SuperBBlog, proba a noua, de tuș…ă)

Ca să fac impresie, dar şi fiindcă ţin neapărat să intru şi eu în rândul pisicilor cu condur, m-am gândit că nu mi-ar strica şi-o ştampilă, care să mă reprezinte. Că blog am? Păi, am! Am propriul meu concurs? *Am! De ce să n-am şi-o ştampilă?

Acuma nu ştiu dacă faptul că o să am o ştampilă îmi schimbă faţada! Nici nu ştiu dacă o s-o am, de fapt! Trebuie să mi-o fac eu, şi cum eu am chef de joacă tot timpul… Şi nici de Alma Nahe parcă n-aş mai trage…

Aşa că, ce-am făcut până să vă povestesc aici? M-am sucit, m-am învârtit(în jurul cozii), dar orice gând mi s-a părut oribil. Ba, la un moment dat îmi venea să iau un bănuţ de metal şi să lipesc deasupra lui nişte litere de hârtie, pe care să scriu jorapispis, c-aveam ideea de-a gata.

Alma povestea cuiva mai demult cum că pe vremea când era ea la liceu, bănuţii erau ştampila pentru scutiri de care nu ştiau părinţii. Nu bănuţii la dirigintă! Nu că n-ar fi primit. Dar nu erau decât nişte mărunţei, şi nu cred că ar fi mulţumit-o, ce ştiu eu…Că eu nu am şcoală. Ei, uite că n-am încă ceva! Să-mi notez asta undeva, poate-mi fac cândva şi-o şcoală. De pisiceli!

Revenind…am luat bănuţul, mi-am băgat gheruţele într-o coală de hârtie, dar eu, deşi o văd pe Alma Nahe tot timpul meşterind la ceva, stau pe lângă ea mai mult ca să-i şterpelesc câte o unealtă de lucru, ori ceva cu care să mă joc că mă plictisesc, fiindcă ea când nu meştereşte câte ceva, stă la calculator şi nici nu mă bagă în seamă, aşa că, evident, nu mi-a ieşit nimic.

M-am uitat la hârite, o făcusem praf! M-am uitat la bănuţ şi atunci, pe sub mustăţi, ca o vrajă, m-a pocnit! Am pus lăbuţa pe el şi ce chef să mai am de treabă, când e aşa fain să te joci cu bănuţi. Oricum, nu-mi pare rău că am abandonat ideea, că era oricum mai mult o amăgire c-o să-mi iasă ceva. Plus că lipiciul e toxic!

Sper să nu mă întrebe stăpână-mea unde-i bănuţul, că nu ştiu cu exactitate şi nici nu ştiu să zic vreo minciună, că mă citeşte imediat. Ei, şi dacă o să mă întrebe, o să-i zic ce-mi amintesc, adică, că mă jucam cu el pe sub arcada din hol, de la intrarea în casă şi că de-acolo i-am pierdut urma. Ea o să-mi ţină teoria bănuţilor(iaca ce motiv de vrajbă mi-am găsit şi eu), că nu sunt, că se fac greu etc  şi nimic mai fals! Ei se fac uşor, dovadă traiul luxuriant al pisicilor ăstora cu condur, în rândul cărora mă gândesc să intru.

Cum stăteam eu aşa şi meditam la ce e de făcut, Alma mi-a strecurat pe sub nas, ce să vedeţi? Ca să vedeţi şi să credeţi, poftim poză:

20131019-023521.jpg

Biluţe de plastilină, care miros foarte frumos. De cum le-am văzut, imediat am vrut să-mi bag gheruţele în ele, dar când am văzut privirea stăpânei mele, m-am liniştit. Doar mi le-a arătat, că pe urmă, nu ştiu ce-a făcut, ce-a dres, că a ieşit asta:

20131019-024209.jpg

M-am prefăcut bucuroasă, dar nu era tocmai ce gândisem eu despre cum ar trebui să arate o ştampilă; arată mai mult a radieră. Unde mai pui că dacă aş folosi în loc de tuş acuarele, n-ar ieşi în evidenţă detaliile şi ar semăna mai mult cu o vază.

Iată!

1391520_655093887854417_449476340_n557252_655095804520892_2046226222_n

Ori, mi-am dorit să fiu de vază, dar nici chiar aşa! Astfel că în timp ce ea tot mi le băga sub nas, ca s-o laud, eu m-am prefăcut că mi-e somn, am aşteptat să adoarmă ea, m-am urcat pe hârtie şi mi-am vărsat năduful şi pe urmă am făcut comandă de o ştampilă (de toată frumuseţea, sper) de la , că mi-am zis că ei ar trebui să aibă ştampile pentru toate gusturile. Şi mi-au zis că se rezolvă, că vorbesc foarte bine pentru o pisică fără ştampilă.

Apreciez totuşi că Alma Nahe s-a străduit, da’ e mai sigur aşa! E o sufletistă…ăăă, cred că am depăşit 350 de cuvinte, aşa că, v-am pupat pe condur! După ce voi avea ştampila, voi putea să pun şi eu ştampila pe pisici, cum pun oamenii eticheta pe oameni. De-abia aştept!

*De  tuş…ă, pentru SuperBBlog – aici găsiţi, de căutaţi, şi cum a început! (după o copie fidelă a SuperBlog)

Şi fiindcă tot am avut chef de joacă, m-am înscris şi în tabel la psi, pentru duzina de cuvinte.

Anunțuri

Omul e o

Omul e o

Săl-bă-ti-ciu-ne!

Me-mo-ri-e car-na-val,

frag-ment  ex-ta-tic!

Omul e o

Tu-bu-la-tu-ră!

Cir-cu-it de-sem-nat şi

ar-cu-it, sa-lin!

Omul e o

a-ro-mă!

Omul e o…

un!

Î-nalt!

Şi dacă nu mă credeţi, mergeţi şi vizitaţi tabelul psi©ii!  Dar cum n-o să găsiţi prea mulţi(îi număraţi pe degetele de la o mână), îi înşir eu aici: AdrianaAdrianaTVienela şi stăpână-mea, Alma Nahe.

Aşa….gata! O făcui şi pe-asta! Am revenit printre oameni…ca să-i înmulţesc! 😉  Bun regăsit!

Între timp, Vienela, Adriana și cu mine(nefelina), ne-am făcut de cap! VienelaSVieneladinnou, alma nahe(poeta)și iarăși AAAdriana. Bine că nu de râs!

Felina..r

Când neagră sunt, îţi par hidoasă,

şi de-ţi trec prin faţă, faci trei paşi-napoi

şi-apoi te-nvârţi o dată, prevedere, să nu-ţi meargă rău.

Eu însă, amuzată, cât timp te-nvârţi, ca prostul,

uite-mă!  Ca să nu-ţi pară rău, sunt iar în drumul tău.

*

Dacă sunt albă şi pufoasă,

pe pielea-ţi goală să mă culci ai vrea

şi să mă iei acasă, dar ai grijă!

Crezându-te profesor sau îmblânzitor,

să nu mă faci să vreau să fiu în codul culorilor, alb ţipător.

*

Când agitată sunt, de tu mă vrei statuie,

eu te vreau pânza de pe ea.

Şi să te trag, să mă-nvelesc,

sau să m-ascund sub ea, tertipuri din iubire,

dară fără zgârieturi. Jur că aşa te-aş vrea!

*

Şi-o informaţie mai vreau să-ţi dau,

ca pentru ochi miopi, şi-atât.

Pe urmă poţi să mă comanzi, ca pe-o friptură.

De nu îţi plac, că-s lucitoare precum o armură,

nu-ţi băga colţii,  fii mai bine ascuţit la minte, căci ţi-i rupi în ea!

 

1. almanahe 2. Arcon
3. anacodele 4. carmen pricop
5. Dragos 6. Dictatura justitiei
7. psi© 8. Scorpio
9. dordefemeie 10. Irealia
11. Lolita

Dvere, zavese şi văluri de tâmplă(I)

Acum şi aici, toate femeile au doar un singur picior, denumit piciorul de egalitate, ca să nu-şi mai desfacă picioarele timide, căindu-se_în 2012 păcatul încă era perpetuu, şi ele au vrut să se călugărească toate, mai ales că solistul Iris părăsise, încă în floarea vârstei, Irisul _toate acelaşi tipar, cum spuneam, fără femei-şnur, fără contorsioniste, doar muze rubiconde, picturi renascentiste-ntr-un picior, fără diete, fără mere pădureţe, pâinea e obligatorie, fiecare cetăţean al sferei are o moară-n apartament, una pentru făină, alta pentru mălai, pentru vrăbiile care visează. Alte vrăbii nici nu mai sunt, specia e pe cale de dispariţie, dar rezistă încă cele visătoare, nu se ştie de ce.

Bărbaţii au tot două picioare, care descriu un cerc în jurul vestelor_soţiile nu se mai numesc neveste, iar soţiile sunt oţii_dar nu le foloseşte la nimic acest fapt, deoarece,  de unul din picioarele bărbatului repartizat este ataşat un magnet puternic, câmpul desfăşurării activităţii caZnice este, aşadar, limitat, şi pentru unul şi pentru celălalt.

Violul e doar un subiect fantezist pentru cei câţiva scriitori lăsaţi în viaţă ( în anii din urmă violul se vindea foarte bine ) doar fiindcă pot scrie discursuri pentru conducătorii sferei. Atât despre scriitori, deocamdată.

Piciorul femeii e mai mereu pus în prag şi e de fier. Tesla încă e măsura pentru a da, bărbaţii sunt magnetici.

Sigur, trebuie precizat că singur n-a fost scos din dicţionare, deşi nu mai e nimeni singur_acum numărul femeilor este perfect egal cu cel al bărbaţilor_s-a folosit formula “-n”,  mai puţin costisitoare_chetluielile cu întreţinerea sferei sunt minimale_astfel  singur acum e sigur.

Căderea în melancolie e doar o tulburare temporară, prin contaminare cu fluturii, florile, frunzele, cerul, norii, anotimpurile din sertare. Mai exact, fluturii din insectare, florile şi frunzele din ierbare, cerul gurii, norii de praf şi anotimpurile lui Vivaldi. Nu ştiu cine a fost Vivaldi, dar istoricii în materie muzicală spun că şi le-a luat la împărţirea pământului. Alţii au fost mai deştepţi, şi şi-au împărţit apele, munţii şi cerurile, şi le-au făcut corp-oraţii, după metoda Shakespeare, alţii au rămas pe margine, cu mâna la tâmplă, fără nimic, deci cu un ceva, pe care îl  numesc ei teluric.

Teluricii au dvere, zavese şi văluri de tâmplă.

Dicţionar:
Solist= 1.Locuitor al sferei; 2.Cântăreţ de sol.

îi invit pe

1. psi© 2. jora
3. dordefemeie 4. Dragos
5. Verovers 6. Vero
7. tibi 8. cammely
9. Scorpio 10. Dictatura justitiei
11. Some Words 12. virusverbalis
13. carmen pricop 14. Irealia

şi nu numai, să însăileze(dacă doresc, fireşte) adăugiri în text, acolo unde sunt lăsate voit spaţii invizibile(dar asta nu înseamnă că nu sunt) de completare.

Poate că tonul cu care mă adresez e un pic mai rece, dar e o atitudine în ton cu vremea de-afară. Staţi liniştiţi, eu tot Jora rămân_ deşi, ceva interferenţe cu almanahe rămân şi ele, căci altfel nu se poate_ însă mai puţin pisicoasă. Promit să-mi revin, jur pe coada mea!

Licurire

Un licurici lampadofor

din ramura lamură

latent un timp, lacom de-acum voia să fie şi mai lar

în Licuricia, luminator primar,

fiind convins c-a lui luciferază

licărea mai tare.

Şi astfel, cu larmă mare în livadă

servind mulţimea cu o limonadă_

licoare de succes printre gândaci_

se lăuda, căci, ce să facă?

Aprins nevoie-mare, foc de Dumnezeu,

pe când şedea la lafuri cu licuricimea­_

când languros lacustru,

când lacunar, doar-doar

ceilalţi licurici, ramuri mai mici,

s-or lămuri că are calităţi de lider

în ale luminării, ba mai avea puţin

şi-o lacrimă vărsa_

ei, ce să vezi?

Şşş, linişte, c-acum te luminez!

Lumină chimică, dar fără de căldură,

un licurici nu poa’ să fie şef primar

decât o tură,

de poem, cel mult.

În rest, sursă decorativă de lumină,

Dar chiar şi-aşa, de încă 39 de licurici,

şi nu contează cât de mari sau mici,

ar fi avut nevoie ca toţi să fie ad libitum

puterea unei galbene, albastre, roşii, verzi, portocalii…

lumânărici.

De unde ştiu?

Păi cine crezi că-mi luminară drum

spre ludoterapie, licurire,

(nu plângeţi!) toţi 40 închişi în colivie?

Morala nu e!

Însă cu sclipici şi scăpărici,

limpezi dovezi poate că sunt ca să te edifici,

tu, caută-le singur-singurel,

limanuri de ieşit din vis n-am vrut s-aştern,

ci doar să mă lepşesc niţel.

licurici:

 

1. carmen pricop 2. almanahe
3. Dictatura justitiei 4. dordefemeie
5. Dragos 6. Vero
7. anacondele 8. psi©
9. virusverbalis 10. tibi
11. Scorpio 12. altcersenin
13. cammely 14. dagatha


 

Portretistul

Renunţare totală când acră, când dulce, viaţa lui toată era un coş imens de nuiele în care lâncezeau pânze rulate sul, colecţie de momente intime izolate.

Nu admira în oameni decât compoziţia, pe unii îi creionase tâmp, o simplă linie, pe alţii, translucizi, suprafaţă netedă, făpturi zămislite din miez de idee, siluete decupate din memorie, în decoruri cu murmur interior, când în armonie sobră, când în luminoasă duioşie.

Interesul pentru ei stătea în dimensiunea pânzei, vibrând în aşteptarea poeziei.

Capul său, cu fruntea năduşind abundent, devenise un malaxor ce convertea falsitatea şi teatralul într-un monstru plăcut vederii.

Pătrundere imginativă, ascultând când de întuneric, când de lumină, sufletul îi era când harpă, când evantai. Năzuinţa lui era să spună câte un singur lucru, pe rând, iar rezultatul să fie unul fără interpretări alambicate.

Jargonizaîntr-un nicăieri al tutror lumilor adunate într-un singur loc, când văzut pe dinafară, când de dinăutru şi oricât de vast era spaţiul de inspiraţie, când isprăvea ce avea de spus, pe pânza multicoloră se întâlnea tot cu sine însuşi, cu visele lui, ţesute din stofa vieţii.

Amestecând toate trupurile într-unul singur, sfârtecat de dureri, vlăguit de nesomn se pregătea să-i dea posterităţii încă un tablou.

Dar mâineun mâine încă vacant, asistenţa va impune universul său particular.

Sau nu.

“Ce mârşăvie”,  gândea el, în timp ce îndepărta un fir de păr de pe obrazul ultimei sale creaţii, “sunt nevoit să trăiesc într-o lume în care mâine, o mână de oameni care n-au pictat niciodată nimic, vor decide dacă sunt valoros sau nu.”

O ultimă tuşă şi o rază de soare, jucăuşă, i se aşeză pe piept, apoi pe chip. Tabloul era gata. Se întinse pe salteaua îmbibată de vopsele, invadat de un puternic sentiment între şira spinării şi genunchi privind înspre şevalet, el, omul, lucrare finită în contact cu infinitul. Apoi adormi.

duzinari: psi©tineriubond, vero, almanahe,  tibicarmen pricopscorpio, carmen irealiadorvirusachedrugwash.

Sticlărie

Cuvânt, înşiră-te pe fire,

şi pune-te răspuns în inimi

sau atârnă-te pe gâturi de egrete, lungi

ca ei, îndrăgostiţii veşnici

să-şi mute noaptea rece numa’n  răsărit,

şi-apoi, în ape-adânci

corăbii de plecare să-şi înece,

şi naufragiaţi acolo , în trecut,

doar prin acelaşi arzător sărut

să-şi potolească sete de nemaivăzut!

bineînţeles că almanahe m-a lăsat baltă, c-a avut nişte musafiri, aşa că apar şi eu la spartul (!) târgului; nici nu ştiu dacă să mai merg în vizită la psi©dordefemeietineriuşerpoaicelescorpio, carmen pricop I, carmenvirusacheirealiaverocarmen pricop II, altcersenindrugwash, cammely, la ora asta…

Sper că se vede-n poze cât îs de supărată!

şantaj

Încercuită, în prelungăalunecare,

tăcut şi calm vânat în rotocoale,

eşarfa ta mă poartă, nebuno, din teluric în celest,

dar paguba e-a ta, să ştii, c-o fac pe loc un palimpsest!

Pe urmă, obosită, reazem tâmpla-mi de pisică

De  vaza de-alabastru. Te uită şi te-oftică!

mergem la vânătoare de cuvinte şi la psi©dordefemeiech3815hcarmen pricopşerpoaicelealmanahe,  tineriuvirusachecăţărătoarea, carmen, lolita.

Doamna vagabondului

Salut, călimară, somnolentă comoară!

Simpatie şi ţie, onorată cerneală,

noi trepidaţii te-ncarcă iar în stilou!

Dar te rog, nu păta, şi din trup cu chirie,

Fă azi, la sfârşit de poem, din poet luminat, nu erou,

şi nu rădăcină de floare, trimiţând spre înalt

şovăiala orei ce-şi aşteaptă asfalt!

Uite, fă poetul o doamnă hazlie,

în loc s-o usuci , tu s-o faci durdulie,

dându-i  alt început, minimal, grijulie,

nu avânt de valiză plutind pe ape postume!

Dă-i un pic de pământ ca să scurme şi

să zică atâta, miau-miau, şi-apoi să rezume:

-Imaginaţie, ce vagabond îmi eşti,

în costume!

că(li)mări cu (gu)stări în tabelul psi: ch3815hcrisdordefemeie,  veroscorpiocarmen pricopjoracarmen, almanahe.