Renunţare totală când acră, când dulce, viaţa lui toată era un coş imens de nuiele în care lâncezeau pânze rulate sul, colecţie de momente intime izolate.
Nu admira în oameni decât compoziţia, pe unii îi creionase tâmp, o simplă linie, pe alţii, translucizi, suprafaţă netedă, făpturi zămislite din miez de idee, siluete decupate din memorie, în decoruri cu murmur interior, când în armonie sobră, când în luminoasă duioşie.
Interesul pentru ei stătea în dimensiunea pânzei, vibrând în aşteptarea poeziei.
Capul său, cu fruntea năduşind abundent, devenise un malaxor ce convertea falsitatea şi teatralul într-un monstru plăcut vederii.
Pătrundere imginativă, ascultând când de întuneric, când de lumină, sufletul îi era când harpă, când evantai. Năzuinţa lui era să spună câte un singur lucru, pe rând, iar rezultatul să fie unul fără interpretări alambicate.
Jargoniza, într-un nicăieri al tutror lumilor adunate într-un singur loc, când văzut pe dinafară, când de dinăutru şi oricât de vast era spaţiul de inspiraţie, când isprăvea ce avea de spus, pe pânza multicoloră se întâlnea tot cu sine însuşi, cu visele lui, ţesute din stofa vieţii.
Amestecând toate trupurile într-unul singur, sfârtecat de dureri, vlăguit de nesomn se pregătea să-i dea posterităţii încă un tablou.
Dar mâine, un mâine încă vacant, asistenţa va impune universul său particular.
Sau nu.
“Ce mârşăvie”, gândea el, în timp ce îndepărta un fir de păr de pe obrazul ultimei sale creaţii, “sunt nevoit să trăiesc într-o lume în care mâine, o mână de oameni care n-au pictat niciodată nimic, vor decide dacă sunt valoros sau nu.”
O ultimă tuşă şi o rază de soare, jucăuşă, i se aşeză pe piept, apoi pe chip. Tabloul era gata. Se întinse pe salteaua îmbibată de vopsele, invadat de un puternic sentiment între şira spinării şi genunchi privind înspre şevalet, el, omul, lucrare finită în contact cu infinitul. Apoi adormi.
duzinari: psi©, tineriubond, vero, almanahe, tibi, carmen pricop, scorpio, carmen, irealia, dor, virusache, drugwash.
Pingback: Făcătură (cu o duzină de cuvinte în zeamă de alte vorbe, fierbinte) « Idei Înghesuite
Ei, Jora, îmi place cum scrii tu despre oameni – pare-se că-i cunoşti foarte bine 🙂
păi, ce crezi că face şi ziua, şi noaptea?
stă pe balcon şi se zgâieşte pe la ferestrele oamenilor. :))
apoi îi pictez, tuşă Vero…pe pereţii din balconul almanahăi. 😉
Cum îi pictezi, cu lăbuţele, sau cu vârful cozii? 🙂
cu ambele, ce, nu e vede?
bine, nu cred că se vede, că titlul zice abscons „portreTristul”.
Da, şi nici nu-mi pusesem ochelarii… 😀
Ei, măcar se zgâieşte cu folos! 😀
Pingback: psi-duzineală fără titlu « Tiberiuorasanu's Blog
Pingback: Déjà vu « Almanahe
PortreTristul, la judecata de apoi, adică de apoi de creaţie să doarmă liniştit. De obicei posteritatea împarte dreptatea, chiar dacă uneori e prea târziu.
cu asta se consolează şi el, altminteri l-aş fi sinucis la final :))
Pingback: Duzina de cuvinte- Cică… « Cățărătorii
măăăi, ce privire de pictor ai tu, jora! tiii… maya o să fie invidioasă!
da? păi, n-o lăsa să-mi vadă privirea asta…numa’ pe celelalte. 🙂
“Ce mârşăvie”, gândea el, în timp ce îndepărta un fir de păr de pe obrazul ultimei sale creaţii, “sunt nevoit să trăiesc într-o lume în care mâine, o mână de oameni care n-au pictat niciodată nimic, vor decide dacă sunt valoros sau nu.”
Asta mi-a plăcut mult. Mi se pare trist. Şi adevărat. Sau poate fiindcă e aşa de înnorat afară şi stă să plouă?
gândesc chestia asta de foarte mult timp, şi ştiu şi cum îşi fac treaba cei care învaţă la şcoala criticilor…almanahe mă critică mereu, da’ o dată n-a fost şi ea pisică-n locul meu. 😉
Adică Jorul se autoportretîntristează, la nesfîrşit ?
a, o să fie şi cu veselie, da’ depind de toanele doamnei Alma…durdulie. :))
Pingback: DUZINA DE CUVINTE Țara lu ‘ Căcărău « Dictatura justitiei
Pingback: Duzina de cuvinte: Aventurile unei gospodive, I « irealia
S-au amestecat toate în malaxor și nu mai știu defel cu cine vorbesc.
Cu Grișka, cu Jora, cu Vero , un tablou care vorbește, era și Maya cumva pe acolo ?
Dă Doamne ploaie !
da, da…şi toată lumea vrea ca babele să se ouă, când plouă, că la magazin sunt scumpeeee!
Culori pastelate, tablou reusit! O zi faina! :))
vai, de codiţa mea şi lăbuţele mele, ce mă bucur că ţi-a plăcut!
zi cu oameni cu suflete pastelate, peşti buni la gust mâine!
miauuuu.
Mai ce motan talentat, ca si stapana sa… 🙂
e pisică…ceea ce nu pot zice despre stăpână-sa! ;))
La cat de chioara sunt eu…am vazut in tablou, un pisic…
Acum ma zgaii mai bine…:))
e un mix, om-pisică; peretele meu din balcon e „tabloul” ; n-am avut decât să merg pe linia trasată deja de fisurile instalate în timp:))
Aaaaa…deci nu-s chioara de tot, decat pe jumate ?? :)) Cool…Lol
Pe mine mă chinuie imaginea „monstrului plăcut vederii”… Prea-s mulţi, şi n-am ochiul format. Te mângâi pe blăniţă, pisică talentată!
mângâie-mă, crezi că o să ripostez? da’ de unde, o să mă aşez pe-o parte, neapărat cu faţa spre perete, peretele să fie pictat…:))
Pingback: Parfumul cărţilor | FLOAREA DE LOLDILAL
Pingback: eu vara plagiez (4)
Pingback: Portretistul | Alma Nahe
Pingback: duzina de cuvinte – justiţie » psi-words