Acum şi aici, toate femeile au doar un singur picior, denumit piciorul de egalitate, ca să nu-şi mai desfacă picioarele timide, căindu-se_în 2012 păcatul încă era perpetuu, şi ele au vrut să se călugărească toate, mai ales că solistul Iris părăsise, încă în floarea vârstei, Irisul _toate acelaşi tipar, cum spuneam, fără femei-şnur, fără contorsioniste, doar muze rubiconde, picturi renascentiste-ntr-un picior, fără diete, fără mere pădureţe, pâinea e obligatorie, fiecare cetăţean al sferei are o moară-n apartament, una pentru făină, alta pentru mălai, pentru vrăbiile care visează. Alte vrăbii nici nu mai sunt, specia e pe cale de dispariţie, dar rezistă încă cele visătoare, nu se ştie de ce.
Bărbaţii au tot două picioare, care descriu un cerc în jurul vestelor_soţiile nu se mai numesc neveste, iar soţiile sunt oţii_dar nu le foloseşte la nimic acest fapt, deoarece, de unul din picioarele bărbatului repartizat este ataşat un magnet puternic, câmpul desfăşurării activităţii caZnice este, aşadar, limitat, şi pentru unul şi pentru celălalt.
Violul e doar un subiect fantezist pentru cei câţiva scriitori lăsaţi în viaţă ( în anii din urmă violul se vindea foarte bine ) doar fiindcă pot scrie discursuri pentru conducătorii sferei. Atât despre scriitori, deocamdată.
Piciorul femeii e mai mereu pus în prag şi e de fier. Tesla încă e măsura pentru a da, bărbaţii sunt magnetici.
Sigur, trebuie precizat că singur n-a fost scos din dicţionare, deşi nu mai e nimeni singur_acum numărul femeilor este perfect egal cu cel al bărbaţilor_s-a folosit formula “-n”, mai puţin costisitoare_chetluielile cu întreţinerea sferei sunt minimale_astfel singur acum e sigur.
Căderea în melancolie e doar o tulburare temporară, prin contaminare cu fluturii, florile, frunzele, cerul, norii, anotimpurile din sertare. Mai exact, fluturii din insectare, florile şi frunzele din ierbare, cerul gurii, norii de praf şi anotimpurile lui Vivaldi. Nu ştiu cine a fost Vivaldi, dar istoricii în materie muzicală spun că şi le-a luat la împărţirea pământului. Alţii au fost mai deştepţi, şi şi-au împărţit apele, munţii şi cerurile, şi le-au făcut corp-oraţii, după metoda Shakespeare, alţii au rămas pe margine, cu mâna la tâmplă, fără nimic, deci cu un ceva, pe care îl numesc ei teluric.
Teluricii au dvere, zavese şi văluri de tâmplă.
Dicţionar:
Solist= 1.Locuitor al sferei; 2.Cântăreţ de sol.
îi invit pe
1. | psi© | 2. | jora |
3. | dordefemeie | 4. | Dragos |
5. | Verovers | 6. | Vero |
7. | tibi | 8. | cammely |
9. | Scorpio | 10. | Dictatura justitiei |
11. | Some Words | 12. | virusverbalis |
13. | carmen pricop | 14. | Irealia |
şi nu numai, să însăileze(dacă doresc, fireşte) adăugiri în text, acolo unde sunt lăsate voit spaţii invizibile(dar asta nu înseamnă că nu sunt) de completare.
Poate că tonul cu care mă adresez e un pic mai rece, dar e o atitudine în ton cu vremea de-afară. Staţi liniştiţi, eu tot Jora rămân_ deşi, ceva interferenţe cu almanahe rămân şi ele, căci altfel nu se poate_ însă mai puţin pisicoasă. Promit să-mi revin, jur pe coada mea!
Pingback: Păpuşa(actul IV) « Almanahe
Pingback: Moara « Loc de dat cu capu'
Pingback: Psalm de duzină « Tiberiuorasanu's Blog
Pe undeva e o eroare de anatomie preacomparată, fiindcă bărbaţii s-au născut dintotdeauna handicapaţi: au un picior mai scurt decît celelalte două! Acela ar putea fi – de fapt este! – motivul pentru care mersul lor este greoi şi neuniform; în limbaj popular se cheamă „calcă strîmb”.
bun, adăugăm în text…ai trecut proba! :))
o prelu(cr)are, desigur, material de duminică plagiată, pentru psi© .
Cum era vorba aia cu calu’… ihaaa, să moară duşmanii! 😆 Păi cu calu’ n-am nimic, să trăiască fameleia lui.
io sunt o pisică pacifistă, nu doresc nici măcar moartea unui câine!
cal? ce-i ăla, n-am văzut niciodată mai departe de apartamentele pe unde-am locuit. 🙂
am zis apartamentele, da’ de fapt e vorba de unu’ singur, ăsta de-acum, şi-o garsonieră din trecutul meu de pisică.
Era vorba de… *ahem*… purici, dragă doamnă, că aceia sunt duşmanii pe care unii îi adună (de) prin diverse locuri. Erau destul de frecvenţi pe televizoare, în vremuri de mult opuse – deşi nu prea, ce paradox! – răsăritului.
Un cal este doar un obiect de fier, folosit în cizmărie. Nu s-ar supăra nimeni la decesul său, dat fiind că respectiva meserie a decedat dînsa mai înainte.
Mă uimeşte, doamnă, largheţea sufletului dumneavoastră, combinată nefericit cu îngustimea orizontului ce vă este permis a explora.
O, domnul meu, ce frumos formulaţi idealul explorării, vorbiţi cu largheţe despre îngustimi, precum îmi arcuiesc şi eu mustăcioarele când mă uit la păsăricile de pe cablul Dolce al unei altfel de explorări, din balcon, cu mult mai modestă decât a dumneavoatră înţeleg. Cum faceţi, târâţi o ladă veche de amintiri după dumneavoastră? Sau aveţi pingele fermecate la condori?
Să mai veniţi aici, ca un izvor rece într-o baltă tulbure, ca să-mi dăruiţi mătasea broaştei, bine?
A dvs, pe veci aici, în spaţiu pisicesc, orbită, Jorapispis!
Ah, amintirile mele sînt cu toatele într-un nor de ceaţă. Dar nu îndrăznesc a vă deranja din contemplarea păsăricilor, aşadar mă retrag tăcut, înapoi pe orbită. 😉
Nu s-ar zice, cred că sunteţi un picuţ obosit pentru a mai
flirta…filtra iazu’ dvs nesecat de povestiri aliniate, cel care, mai sus, bucurându-mă cu alesele dvs cuvinte, m-a făcut să ţintesc şi mai sus, dă-le naibii de păsărici, o să citesc despre ruşi şi despre cizmari, aşa mi-am zis…noapte bună, acum o să contemplu-albastra lună! 🙂 Pe azi, Domnul meu!…Pingback: Duzina de cuvinte- Salt înainte « Cățărătorii
deci …suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei. ştia el, pitagora, că oricum ai suci-o, catetele alea nu stau lipite nici să le pici cu ceară, da mă întreb de unde ştie asta o pisică! 🙂
o pisică ştie, şi atât! ştii doar! 😉
așteptăm cu interes teorema lui thales? 😛
păi, io ştiu ce aşteptări să avem? însă ştiu că segmetele de „tales” care vor interveni vor trebui să aibă o măsura comună în care să fie cetite şi suite una peste alta, vor fi nevoite să-şi facă „număru’ ” rațional.
😀
Pingback: DUZINA DE CUVINTE Țara lu’ Căcărău « Dictatura justitiei
Pingback: Duzina de cuvinte: Aventurile unei gospodive, III « irealia
Tare drăgălaşă miti(ti)ca Olimpioară. 🙂
miau, la astfel de cuvinte nu pot decât să mă gudur, domnule drag!
„ Violul e doar un subiect fantezist pentru cei câţiva scriitori lăsaţi în viaţă” ? Te înșeli draga mea ! Întreabă liceenele cum e acum cu el, cu violul !
Carmen, în povestire suntem în cu totul alt an, în viitor. Acolo violul e un subiect fantezist, nu aici. 🙂
Pai femeile aveau piciorul gingas , din cate stiu io..S-o otelit intre timp? Dragos cica ,calca stramb! :)) Ziua buna si ..miauuu!
Ba, de multă vreme calc prea drept – probabil mi s-a strîmbat gîndirea… 😦
bine, băieţi, nu mă bag în discuţiile voastre, vă îndreptaţi voi singurei ! Sau strâmbaţi-vă, ce ştiu eu! :)) miau!
Mult-iubită şi stimată dragă doamnă… cu asemenea insinuări voalate, mă faceţi să mă dezbrac (de caracter, desigur, că doar mi-s gentleman!) şi să mă strîmb – cu respect – la onor dumneavoastră: Mîrrrrr… 😛 😛 😛
Atâta doar vă rog, să nu călcaţi în străchini, că aud! În rest, dezbrăcare lină, ochii mei sunt sensibili la lumina zilei, n-am să văd nimic. :))
O, dar ce păcat ar fi, să irosesc bunătate de smîntînă… 😀 Nu, voi trece uşor printre ele, în vîrful butucănoaselor mele lăbuţe şi voi trage draperia. Să se facă… semiîntuneric! 😎 Şi se făcu…
semiîntuneric? adică să văd şi să nu văd…tease me, tease me, tease me till I lose control! pe urmă mai văd eu…
Sînt un nemernic – recunosc deschis!
Iertaţi-mă, vă rog, doamnă Pispis… 😳
măi, Dragoş, ia mai lasă-mi pisica-n pace! :)) dacă intră-n călduri, deşi toamnă, a’ta e, tu să te speli pe mâini după joracârcârâielile ei! 😉
Fiat volontas tua, stăpînă!
am înţeles, cu mine încerci ceva mai dur. :))
O nu, doar mă feresc de niscai şuturi drept în… kuhr. 🙂
te încep aici, Dragoş, că prea mi te-am înghesuit acolo…da…aşa, gata…şi…acum, ce? 😛
(continuarea în numărul viitor…)
în umărul viitor…
Decît să provoc avalanşe prin vorbe negîndite, mai bine mă potolesc şi m-apuc de treabă, să produc ceva folositor (sper). Vom vedea.
privind din acest interesant viitor către care mă trag şi eu mai mult decât aş jindui spre trecutul pomenit în primul paragraf, ţin să te informez că, într-o viaţă anterioară, am avut plăcerea, întristarea, încântarea, tulburarea şi ceva umezeală pe gene să asist la penultimul concert Iris cu solistul despre care ai tors aici. şi încă îmi pare rău de despărţirea aceea… uite, după mai multe vieţi…
eh…eu am 9 de toate, şi n-am uitat, înţeleg ce spui…:)
Vai de mine, nu pot să-nsăilez nimic, m-ai ameţit cu atâtea picioare… Ce ţi-e şi cu patrupezii ăştia! 😆
păi, pentru ameţeli am şi notat hapurile (sau hopurile? ) ABC…
😆
Pingback: Duzina de cuvinte – Căinţă | Cioburi de chihlimbar
Pingback: duzina de cuvinte- la alegere
Pisicile şi oamenii sunt acum pe picior de egalitate, ne demostrezi perpetuu că pot gândi cu toţii după acelaşi tipar, nimeni nu rămâne pe margine!
„soţiile nu se mai numesc neveste” 😆
Da, da si cuvantul nevasta nu vine defapt de la zeita Vesta care era cunoscuta pt ca a ramas fecioară nevasta in traducere inseamnand nefecioara, ci vine de la vestala=femeie virtuoasa, prin urmare cu ne in fata e ne-vestala/fara virtuti 😆
A fost o glumita doar. 😉
Pingback: Aventurile unei gospodive, III - Irealia
Pingback: duzina de cuvinte- la alegere | psi-words