Am fost odată prieteni

El e Cooper şi-am fost odată prieteni. Un an. Pe urmă almanahe l-a dat.

Dar anul ăla a fost unul cu peripeţii, pe care o să vi le povestesc poate cândva. Mai întâi, m-a găsit pe mine ieri, 2 septembrie, dar acum cinci ani. Eu aveam cam o lună, şi nu ştiu câte stele, că nu-mi amintesc. Dar îmi amintesc că era noapte, era frig, şi că m-au orbit farurile unei maşini şi-am sărit cât colo. Colo era almanahe, se întorcea acasă din oraş.

Almanahe, cu părul ei lung, câr(câr…hihi, aşa miaun eu, câr, câr)lionţat şi roşcat, din care mi-am făcut culcuş imediat.  Nu ştiu ce-şi aminteşte ea, dar cred că i-a plăcut că simţea cald. Cred că s-a şi speriat un pic, dar fiindcă eram un ghemotoc de blană albă superb, a hotărât să mă lase-n păru’ ei. Până la magazin, că acolo voia să mă dea jos şi de-acolo norocu’ meu…

Numai că odată ajunse la magazin nu s-a întâmplat asta,  şi fiindcă Dumnezeul pisicilor există, eu aşa cred, dar şi pentru că din magazin a ieşit un amic de-al ei, el i-a zis că-i stă bine păru’ (cu mine-n el), şi ştiţi cum îs femeile, le zici că le stă bine păru’…Ea atunci, m-a pus frumos în braţele amicului ei, i-a zis, aşteaptă-mă(sau mie?) şi a intrat în magazin, mi-a luat ceva de mâncare şi, ce credeţi,că gata, ne-am împrietenit? Nu!

Nu era hotărâtă deloc să mă ia, aşa că a mai zăbovit cu mine-n păr la scara blocului, a sunat o prietenă, prietena a coborât, m-a scos frumos din păru’ almanahăi şi i-a zis:

-Ştiu de ce m-ai chemat, vrei să-ţi duc pisica sus!

Şi  dusă am fost. Almanahe avea încă ceva nelămureli, dar şi-a zis că putea să mă scoată afară în frig, de unde venisem, oricând, aşa că a acceptat să mă păstreze. Pentru o seară.

Şi cum mă găsise de ziua tatălui ei, şi-a zis că poate e un semn. Şi m-a mai păstrat o seară. Şi încă una…Pe urmă am capătat şi-un nume, Roza, da’ nu mă prindea, apoi l-a anagramat şi-a ieşit Zora. Şi cum Zora se-auzea mai mult Jora, Jora a şi rămas. Plus că Jora e un fel de gheorghe rusesc, şi cum pe taică-său îl cheamă Gheorghe…iaca şi semnu’, înţelelgeţi?

Apoi s-a făcut 8 septembrie. Şi-a sunat-o un prieten, cu care almanahe a fost odată prietenă. Şi i l-a adus pe Cooper. Cadou.

N-o chema Maria pe almanahe, da’ pe maică-sa da, aşa că alt semn, altă pisică. L-a luat şi pe el pentru o zi…El venise deja cu numele din Dosarele X. Ce-i drept, era un ciudat, fiindcă îşi sugea lăbuţa stângă ca să adoarmă, îţi aducea pachetele de ţigări( numai Kent lung necartonat) goale şi răsucite, dacă i le aruncai, precum un căţel, în gură.

Pe scurt, am trăit împreună doar 1 an , timp în care eu am căzut o singură dată de la etajul 5, iar el de două ori.

Ştiu că l-a iubit mai mult pe el, căci am văzut-o cât a suferit când a dispărut Cooper 3 zile, prima dată când a căzut. Dar că nu m-a dat pe mine, şi l-a dat pe el, rămâne o enigmă.

Nici măcar nu era acasă când l-a luat (tot prietenul cu care a fost odată prietenă almanahe; el l-a adus, el să-l şi ea, mi s-a părut firesc).

Când s-a întors n-a scos un cuvânt almanahe, n-a vărsat o lacrimă, şi eu, uite, de-aia eu nu-i înţeleg pe oamenii ăştia. Mă rog, nu l-a dat afară-n frig, ba, dimpotrivă, Cooper a fost adoptat. Aşa cel puţin i s-a spus, că se bucură de-o curte cu verdeaţă, unde zburdă ca nebunul.

Sper că e adevărat.

Pentru mine acel moment a fost o cumpănă…Nici măcar nu vreau să ştiu de ce m-a ales pe mine!

Dar, eu una(bucată pisică almanahească), voi vedea totdeauna o sfidare în simplul fapt că o valiză se închide…şi că oamenii le tot cară.

Dacă mi-e dor de el?…Uneori. Când almanahe îl strigă pe Cooper invizibilul, ca să mă necăjească…ori, cine ştie, poate fiindcă îi e dor de el. Am observat că acum, când o face pe tastelografa mea, i-a picurat din ochi nişte apă sărată pe blăniţa mea. Sau poate doar mi s-a părut…

Pe aceeaşi temă găsiţi pisiluneli şi la alţi purtători prin cuvânt psi©, jora, dordefemeie, Vero, Scorpio, Some Words, carmen pricop, cammely, virusache,carmen, tineriu, dragoş, anacondele, aburi de cafea.